Cenaclul

magia o veți preamări când ploaia o va face să dispară, dar când spectacolul se va opri vor fi iar fulgere afară

Mi-e sete de privirea ta. Aș vrea să-ți sorb fiecare strălucire A ochilor tăi plini de iubire Și să-ți adun lacrimile de mâhnire. Aș aduna lacrimile tale, Le-aș amesteca cu ale mele Și aș face 

Cer de toamnă gri Vântu-ţi bate peste glii. Vara îşi declină, Stropii de lumină. Zilele rămase, Sunt tot călduroase. . În curând vei poposi, Bogăţii vei dărui. Pe la case româneşti, Cu copii frumoși, isteţi. 

Ești liniștea mea, îndelung căutată, minunea aceea-ndelung așteptată, motiv pentru zâmbet în orișice clipă, uimirea când zboru-n aripi se-nfiripă. Ești pasul ce veșnic mă duce pe creste și-mi pune în ochi străluciri de poveste, ești 

Auzi cum se plimbă tăcerea, Troiene adânci lasă-n urmă… Pe ochiuri de dor stă mirarea. E toamnă. Pustiul o curmă. Auzi cum se plimbă tăcerea Rânjind către visele noastre. E toamnă adâncă. Durerea Învăluie nopţile-albastre. 

smulge-mi tristeţea asta din piept şi-aşează-mi acolo o piatră să doarmă în nopţile lungi în care te aştept... ca să nu-mi crească în privire rădăcini, desprinde-mi nerăbdarea din fereastră şi-nchide peste mine ochi străini... sfârşeşte-mi 

Te-am urmarit cu inima o vreme lunga Desi plecasesi mi-ai ramas in gand, si chipul tau, privirea ta prelunga le am si-acum inimresmate in cuvant de-ar fi poteci n-as mai veni la tine as prefrea, 

Toamna o-ncep iar cu gândul la tine, Când mă uit printre zări în neant Şi te chem, să răsai de sub urme, Ce-au sădit lan de maci în Levant. Toamna o-ncep tot cu gândul la 

câteodată în înserări aștepți... privirea caută în zare gândul se-mprăștie ca pulberea-n vânt ești doar o insulă plutitoare foșnind lin în deriva sinelui tău ai observat? din când în când e iarăși marți și luni 

Ea incepuse sa ma strige pe numele meu mic, o strigam si eu tot pe numele mic:Fericire! Era una din zilele acelea cand promitem sa fim mai buni, mai... ziua poeziei, ziua nationala, a femeii, 

Toate gândurile nerostite ferecate ca într-un schit mă apasă de azi-dimineață în tâmple. Sunt grele ca pietrele! Am încercat să le arhivez, dar se deşiră la sfat într-o mie de fețe. O mie de virgule 

Când e prea soare să deschizi geamul și mult prea cald ca să desfaci sticle, Când e praf oricât l-ai șterge și orașul zace leșinat în duminică și caniculă, când ce-i al tău nu e 

Din var-a mai rămas un gând- Precum o veșnică-nnoptare, Îmi strâng viața într-un rând Ce-adap-a mea neîntrebare. Cu tine se deschide timpul Spre neantul gri, agil, ciudat, M-ajunge de departe ritmul De-adânc târziu și revărsat... 

Strâng la piept toate durerile Și le iubesc ca pe copiii mei; Le-adun, duios, tăcerile, Și le ascund în tușul din condei. Cobor pe geana serii amorțite Din piept țâșnindu-mi iar un dor: Dorul de 

Aseară am dansat cu tine; am dansat cu soarele într-o noapte fără lună Erai un substitut al dorului, te țineam pe-un suflet robit de patimile întunericului... Te-am chemat prelung, am țipat șoptind, dorindu-mi să te-ating,