Cenaclul

Voi care plângeți noaptea Că-i plină de-ntuneric Cum de uitați de stele Ce se întrec cu timpul? Cum de lăsați să treacă Lumina dinspre ele Pierdută-n vânt himeric Cum e-mprăștiat nisipul...

Cercetătorii au aflat, Că noi suntem atomi prinși într-un conglomerat, Că un atom este 99,99999 energie Și 0,00001 materie. Un electron apare și dispare, Funcție de infinite posibilități și o stare. Când mintea într-o direcție 

Dansam în ploaie. Mă priveai zâmbind cum îmi ţineam umbrela bucuriei deschisă peste umbră. Chicotind te-ademeneam în lumea nebuniei de-a fi doar noi şi-altfel măcar un vis. Ştergând din gânduri orişice-ntrebare, să înfruntam în doi, 

Ești crudă și străină O sublimă mandolină, Căci ai inspirat... ignorând Chiar și războiul din Levant! Ce mai deții din neant? Poate o armă nucleară... binele tot sperând, De dorul Tău oftând... doar frunzele în 

Între noi e o toamnă dar ce toamnă, ca un cules de vii, ca un așternunt brodat de crizanteme, ca o reverență! între noi mai e și vară iar prin mine mai trec și acum 

anotimpul ăsta aprinzând duminici peste respiraţii bete de culori, face toţi copacii ameţiţi de vrajă să recite-n taină versuri despre flori. trecerea luminii printre umbre tulburi face să îmi curgă sângele-ntr-un dor dezlegând şuviţe de 

Cel ce iubește nu poate răni pe celălalt, cu voie niciodată... Face orice, orice spre a-i urni un zâmbet larg și-atunci când el se-arată ca soarele de vară strălucește... Cel ce iubește cu adevărat să 

Doamne,ce cântec mi-a fost dat să aud pe țărmul unui fluviu ce curgea prin noapte! Deşirat în sunet până la marginea spațiului, chitaristul zvârlea în aer dulcele cântec. Ay, ascultați voi bucuria şi durerea mea, 

A fost o clipă magică, În care privirile ni s-au unit, Sufletele brusc ni s-au trezit, Iar gândurile ni s-au împletit. Purtați de viață ne-am lăsat, Momentul magic l-am uitat, Până când, un alt moment 

Cumva se-ntâmplă toamna-ţi fără mine, În ochii tăi, ce zări pictează-n arămiu, Când străzile nu se mai pot abţine Şi frunze zbat în vântul cel pustiu? Cumva se-ntâmplă toamna-ţi fără mine, În aerul ce ţi 

Aștept. Întotdeauna aștept, Șoapta născută din piept, Să-mi sufle-n ureche, discret, Câ visul se va-ntâmpla concret. Aștept neîncetat. Asta e drept! Nu știu nici eu ce aștept! Ca un om însetat în deșert, Aștept împlinirea 

Păcatele se învârtesc în mine, Ridic mâinile spre cer şi desenez o cruce a văzduhului. Înalț un Te Deum spre zgomotul lumilor mele. Cântecul se rotește împrejur amețitor, amenințător, asemenea unei neînaripate eliberată-n etern. Trupul 

Eu as putea oricând sa zbor sa ma desprind de toate lucrurile care ma tin legata asa cum legi un balon cu o ața ca sa nu se ridice spre cer. As putea sa zbor 

Fericit nu poți fi decât dacă te adăpostești în sufletul cuiva proaspăt ieșit din placenta singurătății și nu dintr-o cămașă de forță vrei să aparții unei lumi rămânând liber Strigă că ai nevoie de-o inimă