În putrefacție se duce iubirea
Valsez singur în salonul
Unde cu tine trăiam fericirea
Muzica răsună din patefonul
Prăfuit si ros de umbra timpului
Îmi blestem atingerile destinului
Fumând, rânjind ca un lunatic
Scrâșnesc al tau nume demonic
Pe geamul împietrit de gheață
Ușor pete de sânge încep sa cadă
Din mana care te mângâia odată
Ochii se zbat degeaba, căci cedează
Șiroaiele de lacrimi cad pe podea
Inima crucificata de cuiele dorului
Moare in amar de patimile amorului
Poate oare, cineva, să vadă prin niște ochi căprui, dar totuși atât de amărui, gândul speranței? Pot oare sa descopăr cum arată, cum simte, cum trăiește, totuși cu atâta ardoare un simplu aviator? Sub un tricou simplu, roșu, arârnând de un fir negru de dantelă cizelată. Oare sub ce aspect te vei prezenta, dragule?