Proza

Dincolo de porțile greoaie din forjat era lumea pierdută. Prizonieri în trupuri firave. Oricâte închisori ar fi dărâmat, nu era nici o primejdie de-a scăpa din lumea umbrelor. Ochi pierduți în spatele pleoapelor de ceară, 

De multe ori am simțit că, oricâte eforturi aș face, oricât m-aș strădui să ajung într-un loc, există o voință divină, o forță a destinului care face ca eu să ajung în cu totul alt 

Ne plimbam buimaci pe străzi când am dat peste un bătrân care ținea un mănunchi de flori de toate culorile în mână – erau trandafiri, crini, până și crizanteme, pe care obișnuiam să le văd 

Undeva într-un ținut plin cu maci trăia iubirea. Prin lanuri de grâu, pe aripi de vânt, pe firul crud al ierbii. Peste tot iubirea își lăsase frumusețea. Cu aripi ca de fluture ea străbătea ținutul 

Rădăcinile mele stau în tine. Mă privesc și știu că sunt parte din tine, o parte care caută desăvârșirea. Fiecare viață mi-a dat puterea ei. Fiecare clipă efemeră trăită a adăugat nuanțe. Nu mă întreba 

Vânt. Bănuiesc că ar trebui să a plec, să fug din nou de tine. Obișnuiam să numărăm stelele și să atingem peretele rece de parcă așa toată căldură asta imensă ar dispărea. Îți citesc în 

Căci ea avea o atracție morbidă față de apă de când se știa. De fiecare dată când pășea în parcul cel mare, se apropia foarte mult de apa lacului, cât mai aproape, ca să o 

Atât îmi vine să-ți mai spun acum - să te iau de mână, să te privesc în ochi și să-ți spun: am crezut că ți-am văzut inima. Dacă și-aș putea spune asta poate ai înțelege 

Au ieșit la cafea și au mâncat și o pizza; trebuiau să facă niște proiecte... El nu avea bani la el așa că a făcut ea cinste. Au râs și, de ce să nu recunoască, 

Am ajuns la Casablanca într-o zi de vineri. 13. Tot echipajul era cu curu-n sus şi vorbea monosilabic, fiindcă – aşa cum v-am mai spus cu alte ocazii – a umbla teleleu pe mări şi 

Profeția spune că șapte ani după ce ultimul rege va urca pe tron se va naște Marea Împărăteasă, iar din acea zi numărați vor fi următorii șapte ani luați de câte trei ori până când 

Ochii verzi precum smaraldul privesc cu îngrijorare trandafirul roşu a cărui petale îşi pierdeau culoarea sângerie, cuprinse fiind de sumbra palidă a morţii. Trandafirii erau febleţea ei, trezind mereu în sufletul curat o emoţie duioasă. 

E o dualitate aici, în sinea mea, e ambivalență și e confuzie – mă cert eu cu mine. Eu însumi m-am întors împotriva mea: unde am ajuns s-a întors împotriva lui de unde am venit. 

Sub plasturi încep a-mi crește flori, iar din așteptări încă-mi mai picură tăios tăcerea. Am reluat, pe rouă, la pas, poteca bătută-n pietrele Cetății pentru că ieri, crezându-mă deja ajunsă, mi-am reamintit că trebuie să-mi 

Ningea frumos. Fulgii de zăpadă dansau o vreme cu umbra lor, grațios, în ritmul unui vifor ușor, înainte să se așeze pe asfaltul pudrat. Pământul era cald încă, pulsa încă prin ierburi timpurii, înainte de