Proza

Credeam că fără tine timpul își va statornici cursul, că fără tine vom rămâne cu toții în noiembrie și n-o să mai știm să înaintăm printre anotimpuri și minute, o să rămânem blocați în toamnă 

Cu voce acidă, scriu, iar cuvintele trec de cealaltă parte a hârtiei, topind-o-n deliruri...trec și dincolo de mine și de ce nu pot fi capabilă sa exprim, doar doar mi-or impregna focul lor în palmă 

Încerc să privesc mișcarea haotică a frunzelor, și fără să vreau sau să știu ce fac, mă uit mai departe de fereastră - mai departe de mine, de existență și de împrejurul meu în care 

Dragă Societate, Mă bucur că pot să-mi spun oful. Mă poți considera un mic Sisif, care, deși conștient că nu va putea să scape de pedeapsa eternă, se supune osândei. Nu prea știam cum să-ți 

I. El "La cât de pasionată citea aseară din "Piticul roșu" al lui Tournier mă-ndoiesc că n-a terminat-o. E clar că-i place proza scurtă. Sau poate citește proză scurtă în metrou fiindcă e cea mai 

M-am trezit singură într-o lume în care în urmă cu câteva ore te aveam. Nu ți-am simțit pașii plecării și nici n-am crezut când ai trântit ușa după tine. Sau poate că n-ai trântit-o, ci 

Poate că n-ai să știi niciodată că dragostea mea pentru tine a început cu lacrimi. Că am început să te iubesc vărsând din mine plânsetele răsăriturilor pe care nu le-am văzut, iar când am realizat 

Fără tine, lumea pare îngustă şi rece. Oare câţi oameni or fi simţit asta de-a lungul vremurilor? Şablon - ar zice cinicii. Când însă şablonul ăsta se aşează peste o stare sufletească, devine trăire, se 

Nouă era numărul său. Că era aducător de noroc sau ghinion nu știa și nici că ar fi vrut să știe. Știa doar că de la o vreme acesta se împleticise atât de strâns cu 

O șoaptă plăcută îmi cântă oda cea demult pierdută, în sufletul veșniciei. Îmi râde că așijderea va veni și la perna mea, va căuta sub ea acel semnal de sclipire, dar tot ce va găsi, 

Aș vrea sa te visez mai des. Sau mai bine zis, să te visez. Măcar noaptea să îți văd chipul umbrit de atâtea griji și fericire absurdă. Să mă prinzi de mână, să îmi ataci 

“Ce esti tu, Dor? Inspre semete culmi invaluite-n nori Tu ma inveti sa zbor. Catre inaltul cerului ma porti, Pe aripi de cocor. Prin tine, catre ea, la mari departari Strabate-al dragostei ce-I port fior.” 

Mergea pe stradă zâmbind cu anticipație. In buzunar avea un pumn de monede de 1 si 3 lei. Telefonul din colț dinainte stației de autobuz era într-o zonă zgomotoasă dar era cel mai puțin ocupat 

Sub puterea tunetelor, cerul se frământa de parcă ar produce valuri. Valuri care se sparg și se revarsă pe pământ în liniște, însoțite de un zgomot ce poate trezi orice ființă din somn. În tulburarea 

E destinul, se gândi Fernando când ridică vâsla și găsi colierul atârnând de ea. Străluci în lumina lunii o clipă, înainte ca lustrul să-i fie înghițit de umbrele clădirilor pe lângă care aluneca barca. Își