Este un îndemn, un gând citit care mi-a atras atenția prin puterea lui de a schimba modul în care putem ajunge să ne privim, atât pe noi cât și pe ceilalți. Pentru că lentila prin care ajungem să privim lumea, oamenii, ne arată înspre ce suntem orientați în drumul nostru prin lume și printre oameni: dragostea sau greșeala?
Din păcate, pe măsura ce creștem, începem să cunoaștem și ce înseamnă a greși și ajungem să căutăm în toți și în toate posibile greșeli. Chiar și în noi, din dorința de a atinge un ideal impus de societate, de credințe, de noi. La început mai permisivi , însă pe măsura ce înaintăm, devenim tot mai puțin deschiși înspre ajustări. Iar momentul acela în care această frâna care se numește Noi, nu ne permite să facem ajustări, apare imposibilitatea de a vedea omul ca întreg.
În astfel de momente, când interesul nostru se îndreaptă în direcția căutării și identificării posibilelor greșeli, atunci mai mult ca oricând, haideți să privim prin ochi de copil, să vedem ce caută el într-un om, cum caută dragostea, cum caută să se lipească de mâna cuiva, de vorba cuiva, de brațele cuiva, de liniștea cuiva. El nu caută greșeala, pentru el, ea nu exista. El iubește omul, lucrul, așa cum este el, fără resentiment.
Cu cât căutam mai mult și vedem doar greșeală, cu atât iubim mai puțin, drumul nostru se îngustează și conduce către separare, trăirea neputinței de a fi înțeles de către ceilalți, rupere și izolare. Iubirea e acel sentiment care hrănește omul în sensul cel mai productiv: îi dă încredere, frumusețe, gingășie, liniște, sentimentul de apartenența.
Din păcate se uită că omul cât timp trăiește tot învață: învață că oamenii au visuri diferite, au interese diferite, au credințe diferite, au capacități diferite, mulțumiri diferite, că duc lupte diferite.
Găsește dragostea și nu greșeala, este despre a înțelege că noi nu suntem salvarea nimănui ci doar a noastră. Că fiecare om are dreptul și obligația de a decide și de a-și asuma decizia luată. Fiecare om învață sau nu , după cum alege, într-un moment sau altul. Fiecare om decide ce este împortant sau nu, pentru el, într-un moment sau altul al vieții. Fiecare.
Dar fără dragoste, omul își pierde gingășia, zâmbetul, se golește de iubire chiar față de el, devenind capabil de orice lucru. Pentru că lucrurile care înspăimântă, au luat naștere și iau naștere ca urmare a uciderii iubirii din noi. Și nu putem oferi ceva ce nu avem, decât ceea ce adunăm în noi.
Te invit pentru o clipă, dragă cititorule, să închizi ochii și să-ți amintești cum te-ai simțit când ai fost respectat, când ai fost apreciat, când ai simțit dragostea și cum te simți atunci când toate aceste sentimente frumoase sunt înlocuite de teamă, ură, și respingere?
