Știi dorul ce-animă pasul zorit
străbătând în negura serii cvartalu-adormit,
când umbra-și răsfiră conturul hilar
în lumina difuză de vechi felinar,
cernută prin ochiul de sticlă afumat și neclar,
când draga ta casă, după colț o zărești,
cu poarta crăpată și lumini la ferești,
cu obrazul de mamă pe prispă adormit
așteptându-ți sărutul pe frunte lipit.
Știi ultimul drum ce-l străbați,
când noaptea pe uliți se lasă,
că-i drumul ce sufletu-l poartă,
pe fiu să-l aducă acasă.
Ne bucurăm pentru că ne citești. Webcultura există cu ajutorul donațiilor cititorilor săi. Ne poți susține prin intermediul unui abonament lunar
sau prin intermediul unei donații.
Mulțumim.
De același autor
Pentru a publica în cadrul Cenaclului WebCultura trimite-ne textul tău prin intermediul acestui formular. Și, nu în ultimul rând, te rugăm să citești și cele câteva rânduri scrise aici. Important: autorii care au publicat deja cel puțin trei creații în paginile Cenaclului și doresc pagini de autor sunt rugați să ne contacteze prin intermediul aceluiași formular.
