Mi-a bătut la ușă surâzând
Într-o zi în care doar durerea
Înflorea cu lacrimi peste gând
Fără să zărească mângâierea
Venise numai pentru mine
Şi cu o voce dulce îmi spunea;
“În suflet ai lăsat numai ruine
Tu singură îți faci inima rea”…
M-a dus apoi cu gingășie
Înspre o pajiște cu mii de flori
Unde un glas de ciocârlie
Se auzea din cerul fără nori.
Şi m-a rugat să uit necazul
Ce duce sufletul în negru hău
Întunecând adeseori obrazul
Pe care plâng părerile de rău.
Mi-a arătat drumul uitării
Şi o grădină-n care Dumnezeu
Lăsase doar floarea iertarii
Ca s-o culeagă cei cu suflet greu.
