Au ieșit la cafea și au mâncat și o pizza; trebuiau să facă niște proiecte…
El nu avea bani la el așa că a făcut ea cinste. Au râs și, de ce să nu recunoască, au flirtat unul cu celălalt. S-au simțit bine.
El i-a arătat desenele lui și ea le-a interpretat. Îi place să creadă că l-a citit un pic mai bine și că a văzut înăuntrul lui ceva mai mult.
I se pare că el e deschis față de ea, că nu ridică în fața ei rezistențe. Îi zâmbește sincer, are un zâmbet tare frumos…
Ea s-a hotărât să-i arate și ea o parte din ea, pe care nu a mai arătat-o nimănui până acum, nici măcar lui, partenerului.
Simte că el ar putea înțelege. De fapt, încă de când s-au cunoscut ea a simțit că el o înțelege. Și că nu o judecă, nu are nici un interes s-o facă, decât să o lase să fie așa cum e. Și ei i-a fost bine.
Nu s-a dumirit încă ce simte exact. Este atracție, clar, dar ce fel, e dificil de identificat. E ca și cum ceva indefinit din el trezește indefinitul corespondent din ea. Dar oare ea trezește ceva în el…?
Crede că nu; el nu o caută și nu inițiază contacte. Cu toate astea, nu-i refuză compania și îi lasă impresia că e sincer și natural cu ea – cum a spus, fără defense.
Dar așa pare să fie cu toată lumea…
De multe ori când e singură pe drum spre casă poartă discuții imaginare cu el în care îi explică de ce sunt atât de nepotriviți, îi înșiră diferențele dintre ei și…
…și nici ea nu știe de ce face asta. O apucă groaza și panica dându-și seama cum se joacă cu focul și cum poate pierde tot ce are acum – viața ei nu este deloc atât de sigură și stabilă pe cât îi place să o considere, este imprevizibilă și poate fi ruinată, pierdută… îi e teamă să piardă „clișeul” în care trăiește…
Găsește inspirație la el, în persoana lui, în vocea lui, în ce-i povestește și în ce-i arată, faptul că el desenează o inspiră și pe ea, o face să simtă din nou nevoia să scrie, să regăsească o parte din ea, atât de dragă, vitală ei…
Se simte și se vede pe ea din nou, dincolo de casnica ce a devenit, își regăsește interesele de cercetare, de dezvoltare, să învețe, să creeze, pentru sine, pentru carieră… nimeni și nimic care s-o mai abată, s-o distragă sau s-o tragă în jos, la un nivel inferior.
O doare când spune asta și când gândește așa, pentru că sunt toți oameni buni, la care ține și care țin și ei la ea, care în felul lor nu i-ar dori niciodată răul, dar care atât pot, ăsta le e nivelul…
Cât de condescentă și snoabă trebuie că e… să se creadă mai bună ca ei, ca mulți…
