Proza

Miez de februarie... Cerul plumburiu, aidoma versurilor bacoviene, se incapataneaza a lasa sa se strecoare o mult asteptata si binefacatoare raza de soare, care sa sadeasca in sufletele muritorilor de rand, senzatia de speranta. Se 

Tot ce văd acum sunt crengile de copac cum se leagănă în bătaia vântului. Din când în când, simt o frunză cum îmi atinge chipul. E toamnă. Zac pe pământul uscat de vânt, lipsit de 

Am pornit într-o mică plimbare de recunoaștere prin zonă și am ales drumurile spre, respectiv dinspre gară, pe două trasee. Ambele pustii, ca după molimă; am văzut doar trei tineri care vopseau un gard și, 

Ne plăcea nouă Joaquin Sabina, ne plăcea și vinul roșu argentinian, muntele (mie mai mult în poze, lui mai mult în realitate) și marea. Marea luptă care nu se termină niciodată, dintre bine și rău, 

O stea se stinge în preludiul nopţii. Scuturându-şi aripile, în crengile salciei, o pasăre îşi cântă ultimul cântec. Tot ce nu i-a putut spune va afla pe celălalt mal. Ea a plecat spre apa cerului, 

O grădină plină cu flori. Mulți trandafiri, câteva gladiole, vreo trei, patru lalele. Un balansoar, o carte și gânduri. Multe gânduri care te aduc lângă mine chiar dacă tu ești departe. Foarte departe. Știu, gândurile 

Mereu m-ai privit ca pe o poartă. Una care deschide noi orizonturi de fericire sau suferință, orizonturi transformatoare, uimitoare pentru ceea ce au putut deschide pentru tine prin mine. Uneori multiversul pe care îl deschideam 

Eram emigranți din naștere. Mâinile noastre erau cârlige. Ne-am instalat rapid pentru că aveam doar o pastă de gânduri, o colecție de creioane, o iubire mare și un cuvânt: Naz, the pride you feel from 

Asta a fost cel mai important mereu. Erai acolo. Ai fost în stradă. La proteste. Erai curajoasă, mândră și dreaptă. Mă enerva vocea ta. Fumai și țineai portavocea. Discutai cu fete, cu băieți, cu presa, 

Nu cred în școlile pe care le-am urmat, deși au fost multe. Nu cred în bărbații pe care i-am iubit. Trecutul este o altă țară. Nu cred în clipele care trec sau rămân doar de 

Şi se îmbrăcase în acea zi cu rochia cea mai nouă şi mai frumoasă, ca şi cum ar fi ştiut că sfârşitul e aproape. Era o zi cu mult soare, atât de mult soare încât 

Bună dimineața iubire! Cu ochi de înger și cu râs cristalin ne începem drumul. Strigăm, șoptim, ne-avântăm sau ne strecurăm tiptil prin anotimpuri, trăim. Iubim, urâm, pierdem iubiri, renunțăm și o luăm iarăși de la 

Stau la Podul de piatră și privesc spre oraș, în depărtare, cu insistență. Clădirile se înaltau semețe în orașul de la poalele pădurii. De-aici, de sus, de pe platoul pe care-l știe de când lumea, 

Oglindă, oglinjoară, spune-mi ce mai port prin buzunare? Emoții. Le porți peste tot. Pe cărările minții, prin camerele inimii, pe câmpia întinsă de culoarea untului. Le îmbraci și le dezbraci precum viața se îmbracă și 

Duminici rostogolite prin praf și pulberi împrăștiate de vânt peste răsărituri cernite. Așa își amintea în momentele de cumpănă trecutul ce îl aruncase fără milă într-o stare a lucrurilor în care medici, asistențe și îngrijitori