Am străbătut mii de orașe și zeci de capitale, am avut parte de bucurii și supărări în locuri de vis, din Macao la Paris…
Oricîte experiențe aș avea, nimic nu se compară cu Orașul Luminilor, deși i-am cunoscut foarte multe laturi, de la cea amenințătoare și înfrigura(n)tă și pînă la cea epuizantă sau strălucitoare. Oricum ar fi să combin experiențele, stările sau senzațiile de aici, cu predilecție, parcă întotdeauna cele pozitive devin nu numai esențiale, ci și detașante. Am senzația, aici, că orice s-ar întîmpla, nimic nu poate știrbi lumina unui imperiu al superlativelor. Priveliștea din Montparnasse, un concert înălțător în Notre Dame, teii de pe cheiurile Senei, înghețata de mango de pe Ile de la Cite, Palatul Chaillot și esplanada care dă spre Tour Eiffel sînt – și vor rămîne – inegalabile. Vitrinele pline de pe Champs Elysees și măreția podului Alexandru al III-lea devin parte dintr-o istorie combinată cu legenda, cu trăirea, cu înălțarea.
La Paris este iar o vară indiană. Sfîrșitul lui octombrie parcă face ca natura să renască, nuanțele de roșu aprins sau potrocaliu puternic de pe frunzele copacilor din parcurile pariziene sînt de un spectacol admirabil. Teii tunși drept, aliniați ca într-un joc de strategii militare creează realitatea unei ordini mai mult decît pămîntene. Acum parcă stau să dea în floare și am impresia că se simte puternic mirosul lor de iunie.
Mă cufund, zi de zi, în mulțime. Mă pierd în milioanele de suflete care, zilnic, acoperă toată paleta stărilor omenești. Și trăiesc din plin bucuria unui anonimat dintr-un loc ales, care pentru mulți nu reușește să coboare din stadiul de vis și căruia nu mai apucă să îi simtă vibrația. Mă simt un privilegiat pentru că am putut să îl îmbrățișez cu privirea și sufletul de multe, multe ori. La fel cum o fac și acum. Și care nu știe cum să împărtășească și altora din starea de bine pe care ți-o poate da un loc.
Cu toate acestea, dincolo de tot și toate, adevărata bucurie și stare de bine este creată de oamenii care au înfrumusețat locul și au binecuvîntat spațiul. Și au adus, fiecare, generații la rînd, cîte un strop de lumină. Pentru că oamenii sînt lumină. De la zidari la poeți, de la arhitecți sau pictori, cîntăreți sau îndrăgostiți, fiecare a sporit, cu cîte ceva, corola de minuni a lumii. Și a mai adus lumină acolo unde sufletul este în al nouălea cer. Lor, astăzi, eu ma închin.
