Se spune că oamenii cu adevărați valoroși au, dincolo de ceea ce ei reprezintă, un mare har, dat de puterea de a îi face pe ceilalți să vibreze. Prin mîna lor, firele nețesute ale aurului
Cînd ai de-a face cu instituții de cultură precum Universitatea din Barcelona, prima senzație este că ți se taie respirația și oricît aer ai trage în piept, tot nu îți ajunge pentru a îți reveni
Dragilor, Nu am vrut să apună soarele fără să vă dau impresii și gînduri despre ceea ce ați văzut cu toții azi, iar unii am trăit pe viu, de aproape. Nu am fost niciodată un
De cînd ne știm ne întrebăm de lucruri, oameni, fapte De mici copii ne minunăm din zori și pînă-n noapte Cu vremea credem și sperăm că sens noi lumii știm să dăm La tot ce
Legea firii face ca, la capătul zilei, să vină liniștea sau odihna, plata sau răsplata. Aceeași veșnică-rînduire a lucrurilor și a lumii îl așează, la sfîrșit, printr-un demers răsplătior, pe fiecare la locul lui, după
În viață ne întîlnim cu oameni și Oameni. Unii ne lasă urme în suflet, alții ne înalță; pe unii nu îi mai vedem sau pe alții nu reușim să îi prețuim cum se cuvine. Oameni
Văd, pe zi ce trece, cum învăţămîntul superior de la noi este terfelit, ciuntit, anihilat sau redus la stadiul de "normă". Văd cum răsar universităţi şi cum se fac, peste noapte, formatori. Fabrici de absolvenţi
Am mai scris, în multe ocazii, despre cuvinte. Despre puterea lor binefăcătoare sau despre capacitatea lor de a tăia aripi din elanul zborului. Despre faptul că ele sînt colțurile pietrelor de care ne agățăm sau
S-au spus așa multe lucruri despre Japonia, încît nu știu ce ar mai putea aduce, ca noutate, un gînd al meu. Provocarea este cu atît mai mare cu cît fascinația unei lumi altfel te dezorientează.
Sîntem pămînt - mi-a spus - și am simțit cum mîna i se îndreaptă spre mine, ca și cum ar fi încercat, cu o grație a naturii neatinse, să mă ocrotească de tot ce ar
Mi-a spus azi cineva că undeva, într-un sat din Maramureș, a găsit un preot care adună gînduri frumoase și frînturi de lumină. Printre lucrurile cu care își înconjoară plinul zilelor, desele drumuri la bolnavii din
De cînd ne știm avem o răfuială cu timpul: nu ne convine să ne întrerupă nimeni de la activitățile dragi nouă, nu vrem să vină noaptea, acceptăm greu trecerea și devenirea, avem momente - multe
Se spune că cu cît sîntem mai aproape de cineva, cu atît vorbim mai încet. Țipătul, strigătul, zgomotul - sînt toate atribute ale îndepărtării, nu neaparat ale departelui. Este celebră vorba lui Mahatma Ghandi prin
La o discuție cu un om important din țara aceasta, care e de o modestie de nedescris (am remarcat că oamenii cu cît sînt mai inteligenți sau mai importanți, cu atît sînt mai simpli, fapt
Cine se adăposteşte de sine pierde contactul cu daimonul său etic. Cine se decide să locuiască în sine, în umbra şi în lumina sa, află, încet-încet, ceva despre ordinea universală. Daimonul începe să vorbească. (Andrei