Universitatea din Barcelona

Webcultura are nevoie de susținerea ta. Ne poți sprijini prin intermediul unui abonament lunar

sau prin intermediul unei donații.

Mulțumim.

Cînd ai de-a face cu instituții de cultură precum Universitatea din Barcelona, prima senzație este că ți se taie respirația și oricît aer ai trage în piept, tot nu îți ajunge pentru a îți reveni din starea de uimire.

Cînd o școală ca și aceasta te formează, de piatră să fii și tot te modelezi de veacurile de cultură sau istorie pe care le cunosc, le respiră, le ascund și le voalează zidurile acestei instituții. Dincolo de senzația că ești într-un muzeu, de faptul că nu știi dacă trebuie să îți pleci capul, după modelul intrării într-o biserică sau să îl ridici pentru a admira dantelăria de piatră sau tablourile și sculpturile de pe pereți, percepția este inundată de imposibilitatea reacției. Sau de neputința acesteia.

Pentru că, intrînd prin poarta universității, lumea ce se deschide este una de basm, total diferită de cea exterioară, un univers închis și minunat care te convinge că ești într-un loc similar cu paradisul. Am avut bucuria de a pătrunde în acest paradis și de a mă plimba pe holuri, prin curte și prin sălile de cursuri. Am asistat și în Aula Magna la o parte dintr-o prezentare… Orice cuvinte aș căuta sau aș alege, ele nu pot descrie senzația trăită, pentru că realitatea depășește nu numai o eventuală așteptare, ci chiar și gama cunoscută de mine a reacțiilor în fața artefactelor omenești.

În astfel de momente realizez de ce Occidentul nu poate fi ajuns din urmă, oricîte încercări disperate de a ne situa în planul cultural am face noi: aproape 6 secole de cultură și educație într-o clădire ca și aceasta nu pot decît să sculpteze lumină în inima celor ce îi trec pragul și respiră o dată cu eternitatea pietrelor din care a fost clădită, își lasă amprenta într-un mod aparte, iar rezultatele acestei universități nu pot fi decît la superlativ. În cel mai bun caz ar trebui să rămînem tributari admirației sau mirării, dacă reacția noastră ar fi una adecvată. Însă noi, cu oamenii care ne reprezintă, educați cel mai adesea în școli pe care nici nu le cunosc, care ponegresc numele celor pe care aceste universități le au (Vasile Goldiș, Dimitrie Cantemir, Titu Maiorescu etc), cu oamenii care nici măcar nu ar reuși să treacă probele elementare de admitere la o instituție serioasă, defilăm în fața lumii, a Europei sau a țării, ca și cum am fi egali.

Cred că astăzi, cu noi, timpul nu mai are răbdare și oricîtă bunăvoință ar fi din partea Europei de a ne integra, de a ne întinde o mînă sau de a ne așeza la masa comună, cei care ne reprezintă (în majoritatea covîrșitoare) nu ar putea să fie decît musafiri de rangul 3 sau 4. Universitatea, locul unde se dispută universaliile în lumea civilizată, este în replica noastră fabrica de diplome pentru o mare parte din tineri. Cînd modelatorii de suflete sau deschizătorii de minți sînt oameni care se supun unui regim politic al foștilor (sau chiar actualilor) mediocri, universitatea de la noi are din ce în ce mai puține de spus…

Mihai Patrascu

Mihai Patrascu De același autor

Născut la Baia Mare, în 22 iunie 1974. A publicat peste 50 de studii, articole, recenzii sau traduceri în România, Elveţia, Franţa, Italia, Canada, Bulgaria, Mexic. Cărţi publicate: Jurnal (1998), Profeţi ai Mileniului (1998), Scrieri despre Nikos Kazantzakis (1999), Vallarta (2000), Palermo (2003), Acasă înseamnă Europa (2003), Oameni, fapte, zboruri (2012).

Recomandări

Adaugă comentariu