Puteți susține WebCultura, cu ce sumă doriți, prin intermediul butonului PayPal de mai jos. Mulțumim!
În viață ne întîlnim cu oameni și Oameni.
Unii ne lasă urme în suflet, alții ne înalță; pe unii nu îi mai vedem sau pe alții nu reușim să îi prețuim cum se cuvine. Oameni și fapte – sînt coordonatele după care noi, toți, reușim să ne clădim. Cu cît oamenii sînt mai Oameni și faptele sînt mai minunate, cu atît construcția noastră e mai armonioasă. Unii dintre ei ne sînt predestinați întru bine, iar trecerea lor prin existența noastră nu e deloc întîmplătoare. Măsura după care cîntărim un om devine parte din miracolul zidirii noastre întru ființă. La polul opus, ceilalți ne împiedică, ne lovesc și ne umilesc – prin ei noi devenim mai căliți, mai răniți sau mai smeriți…
Tot stau și mă întreb care e rolul celor de lîngă noi și cînd e momentul să punem limite, bariere sau să spunem nu; cînd e cazul să tăcem și cînd să strigăm, cînd să mulțumim sau cînd să ne rugăm… Cred că măsura faptelor noastre este dată și de oamenii de lîngă noi; cred că reflectarea lor în noi este semnul sub care trebuie să depășim și momentele de glorie și cele de cădere. Oameni în care am investit enorm, poate o viață, ajung să ne ignore sau – și mai trist – să ne umilească. Alții, de la care ne așteptam mai puțin, ne oferă bucuria revelației și apropierii.
Sînt convins că aproape toți am avut parte în viață de un OM de excepție: mama. Mulți ani a fost în spatele nostru, motivîndu-ne, ajutîndu-ne, zîmbindu-ne, încurajîndu-ne. Nu vom ști niciodată cîte nopți nu a avut pentru că a fost cu gîndul înlăcrimat la noi, la a ne ajuta, la a ne fi mai bine; nu vom ști niciodată grijile, greutățile sau încercările prin care a trecut – și nu pentru ea, ci pentru noi. A fost acolo fără ca noi să știm – în spatele nostru, în culisele faptelor noastre, dîndu-ne energie, putere, credință, speranță.
Ruga și lacrimile de mamă – sînt printre cele mai puternice forțe din univers; tot așa se spune și că blestemul de mamă este printre cele mai pătrunzătoare… Cred că oamenilor din jur, ce ne fac bine sau rău, le stă ca o cunună gîndul sau lacrima mamelor noastre. Și, la urmă, la judecata ce va să fie, măsura faptelor lor va fi cea care va transforma gîndul bun în lumină sau lacrimile în osîndă. La urma urmei, fiecare este liber să aleagă dacă modelul lui în viață este Iuda sau Christos!
