De cînd ne știm avem o răfuială cu timpul: nu ne convine să ne întrerupă nimeni de la activitățile dragi nouă, nu vrem să vină noaptea, acceptăm greu trecerea și devenirea, avem momente – multe – în care am da orice pentru a opri timpul, nu putem concepe cum cei foarte apropiați nu mai fac parte din timpul nostru și nu știm nici unde se duc…
Am spus că există trei lucruri care nu se mai întorc: pietrele aruncate, cuvintele rostite și timpul trecut – e motivul pentru care e bine să nu aruncăm nici cu pietre, cu cuvinte sau cu timp spre marele haos al irosirii. Tăvălugul uniformizator al ne-realizării este cel mai mare dușman al nouă – ca oameni, suflete, creaturi.
Astăzi am aflat o modalitate prin care timpul poate fi anulat: am asistat la o mărturisire emoționantă despre o liturghie la o mănăstire din Athos. Un prieten îmi spunea, cu înfiorare în glas, cum a reușit să stea nouă ore în picioare, dînd slavă și bucurîndu-se de comuniunea cu Dumnezeu. În astfel de momente de comuniune totală – mi-a spus – timpul nu mai există și sentimentul pe care îl ai este de a fi parte din devenirea lumii.
Timpul poate fi oprit prin comuniune – este gîndul pe care mi l-a împărtășit, cu o bucurie evidentă în glas și suflet. Gîndul lui m-a trimis spre programarea neurolingvistică, una din cele mai noi științe; aici, prin tehnici speciale (dar foarte simple), se poate ajunge la performanța de a îți anula gîndirea, de a îți da o pauză în gîndire. Și – culmea – nu multă lume poate face acest lucru, deși este foarte simplu.
Reîncărcarea bateriilor ființei, ne-gîndul, re-facerea de sine – sînt, în ciuda a ceea ce pare, accesibile oricui. Sau – mult mai simplu – rugăciunea. Aceasta este modalitatea prin care nu numai că putem anula timpul, dar și spațiul sau depărtarea dintre noi. Și cu toate acestea, se pare că sîntem tot mai departe de oameni, în ciuda realității – de a trăi tot mai mult în lume.
Explicația să fie oare dată de faptul că, parcă mai mult decît oricînd, în diferite manifestări, este tot mai multă lume și tot mai puțini oameni?
Oho, se stie demult! Cei care in vechime strebuiau sa strabata distantze mari, se rugau si comprimau timpul si distantzele.
Important e nu sa fii aproape de oameni ci de OM, care e echivalent cu chipul lui Dumnezeu, refacut in Hristos Inviat. Miltumim pentru dragoste si timp binecuvantat, Mihai!