Poezie

Lângă fereastra luminată te-am adus Și dezbrăcată te găsești deodată Stai pe fotoliu și privești în sus Și-atunci o Frumusețe se arată Deschid fereastra să simțim mai bine Cum viața înflorește pentru noi Ți-ai luat 

mă împiedic în propriul nume ce simplu și drept îmi tremură genunchiul îngrozit înghit gazul metan și fac implozie de fluturi oricine caută un cuvânt retrăiește în mine strigă-mă și vei găsi condamnarea în palma 

Te plimbi pe munți, te plimbi la mare Și mai mereu ești în plimbare... Te plimbi în gând, te plimbi în vise Tu știi... la mine-s porțile deschise Te plimbi pe unde apa curge lin 

Da, ne iubim... esti fericit? Totuși, drama... se intuia de cand ne-am întâlnit! Din Jalea ta, prin inima mea... către faimoasa, Măiestria ta.

Ai dus cu tine verdele ce l-am iubit Când pașii tăi spre mine s-au grăbit În tine mustesc amintirile. Să te cert? Toamnă, nu am nimic să-ți iert! În roadele tale îmi clocotesc trăirile Stau 

Acum mi-e dor de tine, cu răsuflări arzând, A dorului copite îmi freamătă în gând, În lume îmi port șaua și rana pe grumaz… Mai bântuie-mă-n vise și cheamă-mă să mas La pieptul tău, să-mi 

Ana e pace ea nu atinge pământul de teamă să nu-i tulbure liniștea plutește ca o pânză de borangic prin toate încăperile sufletului Ana se revarsă ca un izvor peste uscăciunea din mine mă adapă 

După atâta trudă, abia îmi aparţin în anotimpul ce vine cuminte azi port umbră-n loc de haină- şi mă gândesc să trag peste mine sufletul tău nu fac o dramă că vara-i pe sfârşite dar 

E noapte. E târziu, și somnul tot nu vine. Așa trăiesc. Ascunsă-n umbra nopţii. Îmi construiesc imperii Din tăcerea adâncă a eternității. Și noaptea, Tot mai mult se-așterne Apare luna în tăcere. De mult aștept, 

magia o veți preamări când ploaia o va face să dispară, dar când spectacolul se va opri vor fi iar fulgere afară

Mi-e sete de privirea ta. Aș vrea să-ți sorb fiecare strălucire A ochilor tăi plini de iubire Și să-ți adun lacrimile de mâhnire. Aș aduna lacrimile tale, Le-aș amesteca cu ale mele Și aș face 

Cer de toamnă gri Vântu-ţi bate peste glii. Vara îşi declină, Stropii de lumină. Zilele rămase, Sunt tot călduroase. . În curând vei poposi, Bogăţii vei dărui. Pe la case româneşti, Cu copii frumoși, isteţi. 

Ești liniștea mea, îndelung căutată, minunea aceea-ndelung așteptată, motiv pentru zâmbet în orișice clipă, uimirea când zboru-n aripi se-nfiripă. Ești pasul ce veșnic mă duce pe creste și-mi pune în ochi străluciri de poveste, ești 

Auzi cum se plimbă tăcerea, Troiene adânci lasă-n urmă… Pe ochiuri de dor stă mirarea. E toamnă. Pustiul o curmă. Auzi cum se plimbă tăcerea Rânjind către visele noastre. E toamnă adâncă. Durerea Învăluie nopţile-albastre. 

smulge-mi tristeţea asta din piept şi-aşează-mi acolo o piatră să doarmă în nopţile lungi în care te aştept... ca să nu-mi crească în privire rădăcini, desprinde-mi nerăbdarea din fereastră şi-nchide peste mine ochi străini... sfârşeşte-mi