Pe sub pleoapa-i ruginită de a verii-ndepărtare Ochiul plânge-n frunze galben despre păsări migratoare Și clipește-a buruiană încâlcită-ntre scaieți Toamna ce se scurge-n pana anonimilor poeți. Printre genele-umezite, strânge-n ceţuri matinale Soarele căzut pe-o dunga,
Se arată uneori în zare un trecut ce credeam că e în marea uitare. Se arată uneori în drum un dor ce-mi sfâșie inima și o face scrum. Adorm uneori în mine, iar viața-mi devine
Mai sunt și boli ale omului, cele de natură metafizică, cu transmitere textuală. Ce frumos ar fi dacă ne-am infesta într-o mai mare măsură cu emoție, vindecând-o apoi, probiotic, cu poezie! Fragment din cartea "Viața
Un dor nebun mă apasă Și tot încerc să scap Dar mă prinde în galop Și mă tot zbat, dar nu mă lasă. Vino, tu, de mă salvează Încet, dar aprig să mă prinzi Eu
În putrefacție se duce iubirea Valsez singur în salonul Unde cu tine trăiam fericirea Muzica răsună din patefonul Prăfuit si ros de umbra timpului Îmi blestem atingerile destinului Fumând, rânjind ca un lunatic Scrâșnesc al
traversa în zbor cerul cu un cântec de departe, un poem din alt univers, metafore și flori galbene de sub copacul în care mi-am îngropat haosul din suflet și chiar dacă nu eu eram, i-am
E acelaşi albastru peste murgul meu alb ce aleargă nopţile în copitele-i de jar, vântul în coamă i se unduieşte ca inima ce bate în pânza corabiei când marea îşi adoarme valul în astrul hoinar.
E miezul nopții de insomnie, Noaptea romanticilor visători, E luna plină de poezie, De versuri care dau fiori. E noaptea puterii infinite Și luna este plină de secrete, Căutăm cărări spre lumi nedefinite, Ne împlinim
Îmi tremură trupul de emoție La gândul unor zboruri Ce mi-era teamă să le ajung “Dă dintr-o aripă, apoi din cealaltă. E atât de simplu!”- mi-ai zis Zâmbind boem Nu înțelegeai că aproierea ta îmi
Voi care plângeți noaptea Că-i plină de-ntuneric Cum de uitați de stele Ce se întrec cu timpul? Cum de lăsați să treacă Lumina dinspre ele Pierdută-n vânt himeric Cum e-mprăștiat nisipul...
Cercetătorii au aflat, Că noi suntem atomi prinși într-un conglomerat, Că un atom este 99,99999 energie Și 0,00001 materie. Un electron apare și dispare, Funcție de infinite posibilități și o stare. Când mintea într-o direcție
Dansam în ploaie. Mă priveai zâmbind cum îmi ţineam umbrela bucuriei deschisă peste umbră. Chicotind te-ademeneam în lumea nebuniei de-a fi doar noi şi-altfel măcar un vis. Ştergând din gânduri orişice-ntrebare, să înfruntam în doi,
Ești crudă și străină O sublimă mandolină, Căci ai inspirat... ignorând Chiar și războiul din Levant! Ce mai deții din neant? Poate o armă nucleară... binele tot sperând, De dorul Tău oftând... doar frunzele în
Între noi e o toamnă dar ce toamnă, ca un cules de vii, ca un așternunt brodat de crizanteme, ca o reverență! între noi mai e și vară iar prin mine mai trec și acum
anotimpul ăsta aprinzând duminici peste respiraţii bete de culori, face toţi copacii ameţiţi de vrajă să recite-n taină versuri despre flori. trecerea luminii printre umbre tulburi face să îmi curgă sângele-ntr-un dor dezlegând şuviţe de
