Pe sub pleoapa-i ruginită de a verii-ndepărtare
Ochiul plânge-n frunze galben despre păsări migratoare
Și clipește-a buruiană încâlcită-ntre scaieți
Toamna ce se scurge-n pana anonimilor poeți.
Printre genele-umezite, strânge-n ceţuri matinale
Soarele căzut pe-o dunga, peste viile-acum goale
Și urmându-l cu privirea cum se-ascunde-între gutui
Lasă noaptea mai devreme ziua s-o atârne-n cui.
Peste câmpuri el se-nchide în somn negru ca pământul
Visu-i scutură castanii ce se războiesc cu vântul.
Și în zbateri de trezire face albastrul gri de ploi
Ochiul plânge-n frunze toamna ce-a lăsat copacii goi
