Poezie

Celui mai bun prieten, ucis în Revoluția din Decembrie ’89 Întâlnește-mă-n gânduri când stele cobor Să-și prindă odihnă de-o cale în noi, Să prindă amintiri în rever printre ploi Ce-și picură stropii greoi peste dor. 

Aplec copacul şi-i sărut ramul Muguri în pântec să-i răsară, Îi las un zâmbet pe frunza galbenă Şi pe celelalte ce plecară Încăpăţânate de zbor, De îmbrăţişarea cu pământul Pe la amiază,când ora devine rumenă 

Se amestecă iar frici în cazanul meu de zboruri, (noaptea ultimei tristeți e pe cale să ne-apună). din dorințe pregătești piste pentru multe doruri, ce vor ”decola” subit ... fără pașaport de glumă. Îmi ești 

Potiru-mi se revarsa fara-oprire. Mi-e teama de-ntunericul ce zace In holul galaxiei impietrire. Bucatile de suflet nu-mi dau pace Imi cer sa le lipesc cu mirul apei Ce-si face loc, din nou, sa vina-ncoace. Pianul 

Dansează cu mine în nopți fermecate și hai să intrăm în sălbatica horă a ielelor mândre, dorite,-așteptate de fauni ce tremură-n ritm de pandoră. Să-ncingem pământul, să facem s-apară, sub pași strecurați printre raze de 

În zadar mă lupt cu somnul şi, cuprins de resemnare, Număr stelele căzute ca în cea din urmă zi. Adun paşii către tine ancoraţi în aşteptare, Încât să rezulte clipa care, poate, va veni... Întuneric 

La orice pas visu-mi te știe, Cu alți ochi chiar de-ai veni, Tot te-aș ghici printre zbateri De pleoape, de aripi- să știi! Și dorul te crede Că-mi pâlpâi prin gene Aluneci din culme pătrunzi 

Când vii, îmi pare ziua că-nflorește Cu zorii în petale aurii Și revărsări de scânteieri zglobii În cerul ce-n albastru se gătește. Mă prinzi în umbre lungi de brațe-ntinse Și mă alinți în dulcele balans 

Ți-am auzit vocea în mine O voce caldă îmi spunea ce iubea Născută era parcă să aline Gânduri pe care gura le tot oprea. Dar cine ești tu, suflet, robit de durere? Ce ești pe-acest 

M-am îndrăgostit de tine și recent de Dumnezeu, ... când am renegat din mine moartea sau ce-a fost mai rău. (mai rămâne o dilemă ... ca o spadă de asalt!), Toți apostolii iubirii să îi 

Stomacul meu are urechile ciulite, aude tot. Inima mea a boldit ochii, e foarte atentă. Mâinile mele respiră bine, țin aer curat. Capul meu merge întins, fără popas. Picioarele mele gândesc, iau decizii. Rădăcinile se 

Când inima ţi-este zdrobită Şi sufletul îţi este gol, Nu te întoarce la ispită, Că viaţa toată e un rol! Când scena vieţii se goleşte Şi timpul trece fără rost, Găseşte-ţi rolul şi iubeşte Cu 

Ganduri iti cad Pe podoabele-unor carti, Din cotoare ce-au deschis Amintiri. Sunt harti de pe chipuri Ce-au descris bogatii. Ei sunt tu cu-al lor zambet Si stiu ce poti sa fi. Sunt zambete ce-ti deschid 

drumul acesta cu pietre asprite ce-mi sângeră tălpile sub asurzitoare tăceri, drumul acesta rătăcit prin răspântii, nesfârşit ca o rugă viscolindă prin seri, fumuri albe de ceţuri, felinare orbite şi vânt destrămând stelele-n cer, drumul 

Alunec pe frunze şi nu ştiu De e toamna vinovată sau eu aiurită, Cu picuri de apă m-a prins ploaia auriu Să nu cad pe ora desfrunzită. În buzunare îmi afund mâinile nefiresc, Merg cu