Doar clipe zburătoare noi suntem pe Pământ,
O singură menire pe lume împlinim
Și poți citi în stele când sufletul ti-e frânt
Destinul nostru sigur: ne naștem să murim!
Ne amăgim sublim cu vise prea mărețe
Că lumea vom schimba-o într-un tărâm mai bun,
Că păcălim destinul cu planuri îndrăznețe,
Că ne decidem soarta; – ce gânduri de nebun! –
Ce e să se-mplinească se-ntâmplă negresit
Și nu există clipă să poată fi schimbată,
Căci timpul ce se scurge nu poate fi oprit,
Nici moartea ce-i eternă n-o păcălești vreodată.
Și-atunci de ce te chinui, tu, Omule mărunt
Să cauți veșnicia-n iluzii efemere?
De ce hrănești absurdul cu gânduri ce prin vânt
Dispar necontrolat în alte emisfere?
Cu pași mici te grăbești spre marele Nimic,
Alergi necontenit după averi deșarte,
N-aș vrea mărețul plan cu vorbe să ți-l stric
Dar crede-ma când spun: n-o să ajungi departe…
Când firul se termină și părăsi-vei viața,
Când sub pământ vei sta pentru eternitate,
Când totu’-n jur va fi doar rece precum gheața,
În urmă vei lăsa ce-ai strâns făcând păcate.
Și nu-i păcat mai mare decât să nu iubești
Și flori si ploi și oameni si viața deopotrivă,
Adaugă păcatul ce-l faci când nu zâmbești
Și-o să-nțelegi că-n neguri ți-e inima captivă.
De spui că suferința ti-e unicul amic,
Privește-adanc în tine fără să-ti fie teamă:
Ai suflet masochist și-un neuron cam mic
Ce doar să-ti plângi de milă, cu forță te îndeamnă!
Ne raportăm constant la marea Societate
Și nu avem o viață, pe-a altora-o trăim,
Cat timp avem doar visuri de alții controlate,
Destinul ce e scris, cu TRUDĂ-l împlinim…
