Ea era o zână bună. Așa credea ea. Nu o interesa părerea tuturor despre, ci doar a celor a căror părere conta pentru ea. Era mecanismul ei de autoapărare împotriva răutății lumii. Nu își dirijase psihicul să funcționeze așa. Așa era ea.
Ea era o femeie puternică. Așa credea ea. În adâncul sufletului știa că toate femeile sunt puternice, așa orânduise Altcineva, dar îi trebuia drogul ăsta, cu femeia puternică, altfel cum să se dea jos din pat dimineața și să-și înceapă ziua care era întotdeauna la fel cu cea de ieri, de alaltăieri, de răsalaltăieri, de răs-răs…
Ea era o mamă bună. Așa credea ea. La urma urmei, reușise să trăiască momentul ăla când a sunat-o copilul, aproape matur, aflat departe, să îi spună plângând: -Mi-e dor de tine, mamă!
Ea era amanta perfectă. Așa credea ea. Nu avea de unde să știe exact pentru că nu auzise decât o singură părere, cea a unicului bărbat din viața ei, dar toți bărbații sunt la fel iar de aici ar putea rezulta logic, că toți bărbații planetei ar putea avea aceeași părere.
Ea era o soție bună. Așa credea ea. Nu știa cât de bine imitase modelul de soție pe care și-l luase în mod firesc, propria mamă, pentru că remarcase deosebiri flagrante de gândire între ele două, dar numai în anumite chestiuni de cuplu. În rest, iată, deși octogenar, tatăl ei își prețuia soția la fel ca atunci când erau amândoi tineri.
Ea era o prietenă bună. Așa credea ea. Asculta mai mult decât să vorbească, dădea mai mult decât să primească, ERA mai mult decât SĂ AIBĂ. Atâta doar, că de primit sufletul ei nu primea înapoi cât ar fi fost cuvenit. Pe ea nu o supăra asta. Avea timp să aștepte.
Ea era o pacientă bună. Așa-i spusese terapeutul ei. Sau poate voia ca ea să se vindece mai repede. De ce se lăsase convinsă că e o lepră, o ușuratecă, o plină de vicii? Că nu e în stare să, și nici să, darămite să?! Pentru că așa-i spusese el. Și dacă el asta simte, înseamnă că așa se vede, și dacă așa se vede, e buba!
“Trebuie să mă schimb!”, își zise ea. Și se schimbă. Nu mai avea păreri, nu mai avea dorințe, nu mai avea dreptate. Decât în gând.
Și totul s-a-mpărțit atunci la doi.
