În zadar mă lupt cu somnul şi, cuprins de resemnare,
Număr stelele căzute ca în cea din urmă zi.
Adun paşii către tine ancoraţi în aşteptare,
Încât să rezulte clipa care, poate, va veni…
Întuneric şi lumină… două drumuri nevăzute
Care ne-au adus alături: file din nescrisa carte,
În destinul nostru tragic, bieţi actori din filme mute,
Nu-ntunericul ne cheamă, ci lumina ne desparte.
Viaţa mea e o oglindă cu imagini răsturnate
Aşteptând un chip angelic din albumul meu cu stele.
Însă rama este strâmbă, iară sticlele… ciudate!
Nu pe tine te reflectă, ci doar visurile mele…
În oceanul meu de clipe eu sunt ploaia care cade,
Sunt un leit-motiv ambiguu într-o existenţă gri.
Printre valuri de senzaţii, unduiri triste şi fade
Tu eşti farul ce mă-ndrumă şi motivul meu de-a fi.
Dar nu-mi pasă nici de stele, nici de-oglinzi sau de lumină,
Las deoparte-ntreaga lume, dacă lumea nu mă vrea.
Spun adio ancorării în eterna mea rutină
Şi-aştept clipa care vine să mă ducă-n lumea ta…
