Vă reamintesc o butadă celebră care sună astfel: „Ai citit Evanghelia după Matei? Nu, dar am văzut filmul…“. Triumful acestei mentalităţi superficiale şi păguboase este vizibil cu ochiul liber la actuala generaţie de elevi şi studenţi, a căror bibliografie de bază este, din păcate, Wikipedia.
În mod esenţial, în epoca posmodernismului şi a globalizării, ceva s-a schimbat în relaţia noastră cu cartea, cu lectura şi cu biblioteca. Iar acest lucru are, cred, o cauză mai adâncă – s-a alterat de fapt raportul nostru cu propria interioritate: suntem grăbiţi şi superficiali, nu mai avem timp şi nici răbdare. Sau ni se pare că nu avem timp. Preferăm adesea, din comoditate, să ne livrăm unei succesiuni de imagini care alunecă pe ecranul televizorului. Abrupt spus, televiziunea ne-a luat cartea din mână. Ca să mă conving de acest adevăr, am imaginat cu mulţi ani în urmă un mic experiment: timp de o săptămână, nu m-am atins de telecomandă. Am descoperit cu uimire că, dintr-o dată, aveam răgaz să citesc mult şi cu folos. „Recolta“ acelei săptămâni nu a fost modestă: cinci cărţi, deloc subţiri – nici ca număr de pagini şi nici sub raportul conţinutului. Inutil de adăugat că experimentul mi-a plăcut şi l-am repetat adesea…
La ce bun, vă puteţi întreba, o pledoarie pentru lectură în epoca televiziunii şi a internetului? Pledoaria pentru lectură este, de fapt, o pledoarie pentru umanitate. Dar până să ajung aici, vă cer permisiunea unui scurt ocol lămuritor.
Dacă nu suntem avizaţi în privinţa lor, dinspre televiziune şi internet pândesc câteva pericole. Iată-le, în rezumat:
1. În cazul emisiunilor informative şi al talk-show-urilor, pericolul este manipularea mediatică. Nu insist… Amintesc doar o replică pe care cred că aţi auzit-o de multe ori: „E adevărat! Am auzit eu la televizor…“ (cu varianta, mai nouă, „Am citit eu pe internet…“) Televiziunea luată drept criteriu şi martor al adevărului – destul de jalnic şi de periculos, nu vi se pare?
2. În cazul emisiunilor de aşa-zis divertisment, pericolul este – iertaţi-mi termenul – tâmpirea. Mi se pare strigător la cer ca mulţi să fie la curent cu ultimele isprăvi ale Monicăi Columbeanu sau ale lui Adrian Mutu, cu ultimele silicoane, bârfe sau divorţuri din lumea show-bizului, dar să nu fie în stare să recite mai mult de două strofe din Eminescu ori să numească măcar cinci titluri din opera lui Sadoveanu; sau să comenteze aprig pe marginea arbitrajelor controversate din fotbalul românesc, dar să refuze categoric lectura unui volum de poezie, cu justificarea – pentru mine, amuţitoare – „mă plictisesc!“…
3. Al treilea pericol* (Datorez esenţa acestui argument lui Horia-Roman Patapievici, care îl dezvoltă elegant şi convingător într-o conferinţă celebră: „A citi, a asculta, a imagina“) este mai subtil decât primele două şi se referă în special la filme. Alegând să vedem filme în loc să citim cărţi, renunţăm în mod inconştient şi prostesc la cea mai frumoasă facultate cu care este înzestrat omul – facultatea imaginaţiei. Filmul, indiferent dacă e vorba de o capodoperă sau de un film de duzină, reprezintă viziunea unui singur om – regizorul. Comozi, noi renunţăm prea uşor la imaginaţia proprie şi adoptăm punctul de vedere al altcuiva. Cartea nu permite niciodată acest lucru. De-a lungul timpului, fiecare cititor al lui Tolstoi şi-a imaginat în felul său personajele din Război şi pace sau din Anna Karenina. Nici Romeo şi Julieta nu se rezumă la viziunea regizorală a lui Franco Zefirelli. Fără exagerare, filmul italianului este o capodoperă. Dar piesa lui Shakespeare oferă fiecărui cititor şansa de a fi „regizorul“ unei viziuni născute din propria imaginaţie. Schimbând registrul, iată un exemplu mai recent: succesul enorm al trilogiei Stăpânul inelelor în regia lui Peter Jackson. Am avut buna inspiraţie să citesc volumele masive ale lui Tolkien înainte de a vedea filmul. Luată în datele ei, ficţiunea sud-africanului este încântătoare – lectura ei merită cu prisosinţă efortul de timp. Filmul, în schimb, survolează în mare viteză zeci şi zeci de pagini, esenţiale deopotrivă pentru arhitectura cărţii lui Tolkien şi pentru înţelegerea viziunii sale. Deşi s-a bucurat de un buget fabulos şi a adus încasări excepţionale, filmul lui Jackson este mai degrabă o caricatură a cărţii lui Tolkien. Un coleg care a văzut filmul înainte de a citi cartea, mi s-a plâns că nu mai reuşea să reconstruiască mental lumea Ţinutului de Mijloc şi personajele sale: Aragorn, Frodo, Boromir, Gandalf, Sauron, Legolas ş.a. Viziunea regizorală a lui Peter Jackson se substituise decisiv imaginaţiei sale. Cu alte cuvinte, filmul câştigase bătălia cu cartea, scutindu-l pe colegul meu de efortul – dar şi lipsindu-l de plăcerea – de a vedea cu ochii minţii o lume fastuoasă, populată cu personaje de basm şi dominată de aventuri ce nu se lasă povestite ori ecranizate, dar merită citite.
4. Internetul este periculos prin lipsa de credibilitate a informaţiilor şi a surselor. Este democratic în sensul prost al cuvântului: orice administrator de site sau de blog poate să scrie absolut orice. Un cititor neavizat, lipsit de experienţă ori necultivat riscă să ia de bună orice aberaţie sau inadvertenţă şi, mai rău, să o treacă mai departe cu deplină inocenţă. De aceea, nu obosesc să le spun studenţilor mei: studiul serios înseamnă obligatoriu cărţi şi bibliotecă. De câte ori vrei să afli ceva cu adevărat relevant, deschide o carte, nu computerul; du-te la bibliotecă, nu căuta doar pe Google.
Revin la pledoaria pentru lectură ca pledoarie pentru umanitate. Gândirea şi imaginaţia sunt două trăsături esenţiale care ne singularizează. Urangutanul nu citeşte, gorila nu filozofează, măgarul nu cade pe gânduri, hipopotamul nu scrie poezie… Şi aşa cum trupul are nevoie de hrană pentru a supravieţui, mintea şi sufletul nostru au nevoie de cărţi pentru a pune în mişcare darul divin al gândirii şi al imaginaţiei.
În ce mă priveşte, datorez enorm profesorilor mei – am avut parte de profesori extraordinari, oameni de o cultură vastă şi de o generozitate uimitoare, care au ştiut să trezească în mine interesul pentru cunoaştere şi dragostea pentru cărţi. De la ei am învăţat că fiecare carte este univers care aşteaptă să fie descoperit. Şi că, citind, nu pierzi vremea, căci fiecare pagină te îmbogăţeşte intelectual şi spiritual. Imaginaţi-vă, dacă puteţi, o lume fără profesori, fără biblioteci şi fără cărţi…
Din păcate, în zilele noastre, două profesii nobile sunt marginalizate pe nedrept, iar această greşeală îşi va arăta în viitor roadele otrăvite. Profesorii, mai ales cei din învăţământul preuniversitar, sunt ignoraţi şi prost plătiţi, deşi valoarea muncii lor este enormă, chiar dacă nu se măsoară în procente din PIB. La fel, bibliotecarii: sunt „cenuşăresele“ sectorului cultural, şi ei ignoraţi şi prost plătiţi, deşi munca lor este esenţială într-o ţară normală, căreia îi pasă de prezentul şi viitorul său.
Acum. N-aş vrea deloc să credeţi că perspectiva mea este pesimistă şi întunecată. Dimpotrivă. În epoca noastră, cunoaşterea s-a democratizat, aşa-zicând. La fel şi lectura. Anual se publică mii şi mii de titluri. În România şi în lume, oferta de carte este cu adevărat impresionantă: romane şi volume de poezie, eseuri şi tratate de specialitate, enciclopedii şi antologii, memorii şi jurnale, literatură română sau străină, literatură contemporană, istorie, teologie, politologie, filozofie ş.a.
Noile tehnologii vin şi ele în ajutorul iubitorilor de carte. Pe internet există zeci de milioane de cărţi scrise în toate limbile pământului. Găseşti orice: de la manuscrise medievale până la ultimul best-seller al unui autor danez, bolivian ori japonez. Sau găseşti, dacă ai curiozitatea să cauţi, zeci de traduceri ale dialogurilor platoniciene, ale Divinei Comedii, ale pieselor lui Shakespeare sau ale sonetelor lui Petrarca.
Să nu credeţi că sunt totalmente împotriva televiziunii. Departe de mine aşa ceva. Televiziunea are, totuşi, avantajele ei. Nu e chiar o bagatelă să asculţi în direct de la Los Angeles un concert al lui Placido Domingo. Să urmăreşti în direct cuplarea navetei spaţiale Endeavour la Staţia Spaţială Internaţională. Sau să revezi, reluate din arhiva TVR-ului, piese jucate magistral de monştrii sacri ai teatrului românesc. Pe de altă parte, există numeroase canale TV tematice (de tip Discovery sau National Geographic), cu ajutorul cărora putem vizita locuri unde ştim sigur că nu vom pune piciorul niciodată, putem afla teorii şi descoperiri ştiinţifice în privinţa cărora, în absenţa televiziunii, am fi rămas ignoranţi. Folosite cu măsură şi cu discernământ, televiziunea şi internetul pot fi instrumente de cunoaştere. Dar ele nu pot înlocui cărţile şi biblioteca.
În ceea ce mă priveşte, sunt întru totul de acord cu vorba plină de miez a americanului Groucho Marx: „Consider că televiziunea este foarte educativă: de câte ori deschide cineva televizorul, mă duc în altă cameră şi citesc o carte bună“.
Spuneam, deci, că nu sunt împotriva televiziunii. Sunt însă categoric împotriva lenei intelectuale care înlocuieşte cartea cu televizorul sau operele din bibliografia şcolară cu inepte culegeri de comentarii şi rezumate, ori – supremă oroare! – cu referate copiate de pe internet…
Refuzul de a citi înseamnă, automat, refuzul de a gândi pe cont propriu… În plan uman, acest fapt poate avea consecinţe regretabile; însă în plan social consecinţele devin, în timp, catastrofale. Vă amintesc un avertisment celebru: dacă credeţi că cultura e prea scumpă, staţi să vedeţi cât costă incultura…
Trebuie să vă spun că, în ciuda accentelor de mai sus, sunt optimistă. Nu cred că putem renunţa la cărţi şi la lectură decât dacă am hotărât că nu mai vrem să fim oameni. Şi mai e ceva: cărţile bune au un efect surprinzător – dau dependenţă. Un om obişnuit nu are nevoie de prea mult ca să prindă gustul cărţilor şi al lecturii. Şi astfel i se deschide un univers fascinant, iar viaţa lui devine cu siguranţă mai frumoasă şi mai bună…
Spunea Nicolae Manolescu în cartea sa, Cititul şi scrisul: „Milioane de oameni n-au deschis niciodată o carte. A vrea să le explici ce pierd e totuna cu a explica unui surd frumuseţea muzicii lui Mozart“…
Să pătrundem cu încredere în spaţiul sacru al bibliotecii şi să ascultăm cu bucurie şoaptele mozartiene ale cărţilor!
