De dor
Vreau să cuprind în rândurile acestea ultima urmă de iubire care mi-a rămas pentru tine, să spoiesc aceste rânduri imaculate cu negreala descifrabilă a fiecărei litere şi să simţi fiecare bucată sentimentală care izvorăşte aprig
Cenaclul
Viaţa are cântec
La poarta noastră este o băncuță. Tata a făcut-o, pentru că se pricepe. Face de toate. Câte jucării mi-a făcut! Bărcuțe din lemn, avioane din hârtie, vaporașe din plastic, chiar și o mașinuță cu telecomandă.
Pic, pic… e iarasi primavara
Ma ploua! E rece afara E noapte, Imi simt picioarele grele Sunt pline de apa S-au inmuiat Sunt crete si pline de haz Sau...de necaz. Ma ploua! Stiu ca-mi face bine la ganduri Le indulceste
În pantofii mei
E atât de simplu și la îndemână să critici, să judeci, să jignești acțiunile-mi în neconcordanță cu "binele" și "corectul" credințelor și experiențelor tale. Te invit să privești lumea din pantofii mei... din cei pe
Celui care m-a iubit
O mare de necuvinte s-a spart de fruntea ta într-o joi dimineață, Când o lume-ntreagă s-a răsturnat cu susul în jos, Într-un oraş oarecare, la o margine de pământ, unde păsările şi-au uitat repertoriul. O
Zbor spre infinit
E una din acele dimineți în care răsăritul devine apus și totul are un gust amar de la atâtea lacrimi vărsate. Credeam că inima nu poate fi doborâtă, că e legată și prinsă în legaturi
Uitați de timp
Când eram micuți ne jucam neîncetat. Desculți, uitam de foame, de sete, fugeam pe terenul de joacă de la bunici. Eram mulți, cu haine ce ne înghițeau cu totul, hoinăream cât era ziua de lungă.
Zâmbet
Ce frumos îmi zâmbești cu nebunească candoare, involtă, aș putea, nefiresc, s-ating, înălțat ca un zmeu, talpa lui Dumnezeu și-a cerului bolta!
Notele unei altfel de iubiri
În colțuri de întuneric, iubito, ne-aprindem, Suntem două chipuri de lut și unu-n total, Suntem triști, moi, fragili și-ncinerați De timp, de oameni și de-un pat de spital. Ne recompunem ființa împovărați de noi înșine,
Omul de smoală
Castelul părăsit de umbre ne așteaptă, Om cu inimă de smoală, unde ești? Dorințe arzătoare în mine se scaldă, Vuietul tăcerii să ne adăpostească. Răbdarea e la răscruce în întuneric Și gânduri răspândite în întreaga
Mai crezi în altfel de începuturi?
De la mine ai învăţat cum să te scalzi în vise, Că poezia e o haină ce poate îmbrăca întreaga omenire, Atunci când nu mai înţelegi de unde vin şi încotro se duc Atâţia oameni
Superiubire
Tabloul perfect este cu tine la piept și o carte în mână Șoptindu-ți la ureche povestea de dragoste nebună, Cu rochia aceea de voal roșie, transparentă, Prin care-mi ghicești formele trupului tânăr, Cu cerceii lungi,
Delir
Și fiori reci se-nalță, Din sfânt sufletul meu Plutesc prin aer noaptea... Iar eu mă-nec mereu. Îngeri, cu aripi negre Cu tine vin agale... Se-nalță iarăși noaptea, Purtându-te-n delir.
Sa nu ma cauti
Mă-ntorc cu faţa spre apus, Iar drum îmi fac pe strigăt de strămoş Să nu mă cauţi că m-am dus Unde-a cântat primul cocoş M-am dus să-mi caut răsăritul La început de drum – Când
Vîntul interior
Prin noi bătea un vînt cumplit şi ne ţineam strîns agăţaţi de stîlpii felinarelor, fluturînd ca nişte steaguri conspirative. În jurul nostru era cald, lumea deja se strînsese să se uite la noi, să-şi exprime