Cazanul cu iluzii

cu-iluziiȘi nu se mai oprește din zdrobire,
Nu se termină vuietul de iad,
Mă-mpunge cornul lumii-a otrăvire
Tot mă ridic, tot mă ridic și cad.

Mi-i carnea data vulturilor pradă
Și oasele se macină de gând,
Mă zbat de munți, am piscuri prin ogradă,
Cu pumnii dau, cu pumnii dau în vânt.

Povară-mi este pasul către moarte,
Genunchii dor de parcă ar striga,
Mi-e mâna amorțită lâng-o carte
În care-am scris, în care-am scris ceva.

Și parcă nu mai sunt așa senine
Nici cerurile cum erau odat,
Revoltă fac cuvintele în mine
Ca un venin, ca un venin turbat.

Prin inimă mă taie-un fir de iarbă
Iar pielea mă urzică peste tot,
Cazanul cu iluzii dă să fiarbă
Și să-l opresc și să-l opresc nu pot!

Dar tot mă duc spre Tine pe o cale
Căci nicăieri nu vreau să mai ajung.
Mă scurg încet în țărâna cea moale
Prin geamătul, prin geamătul prelung.

Ne bucurăm pentru că ne citești. Webcultura există cu ajutorul donațiilor cititorilor săi.
Ne poți susține prin intermediul unui abonament lunar

sau prin intermediul unei donații.

Mulțumim.

Amariei Emilia

Amariei Emilia De același autor

Pentru a publica în cadrul Cenaclului WebCultura trimite-ne textul tău prin intermediul acestui formular. Și, nu în ultimul rând, te rugăm să citești și cele câteva rânduri scrise aici. Important: autorii care au publicat deja cel puțin trei creații în paginile Cenaclului și doresc pagini de autor sunt rugați să ne contacteze prin intermediul aceluiași formular.

Recomandări

Adaugă comentariu