La poarta noastră este o băncuță. Tata a făcut-o, pentru că se pricepe. Face de toate. Câte jucării mi-a făcut! Bărcuțe din lemn, avioane din hârtie, vaporașe din plastic, chiar și o mașinuță cu telecomandă. Da!… Legase o sforicică de mașinuța abifie… sau afibie, nu știu cum se spune, căci mergea și prin apă, de care trăgeam mașinuța. Mașinuța mergea pe unde voiam eu, sforicica era telecomanda, așa spunea tata.
Odată a făcut un fluier dintr-un băț. Fluierul avea șase găuri, căci știu să număr până la… pâna la… mult, nu mai știu număru’. După ce a terminat fluierul tata a suflat în el. Am crezut că am căzut într-un râu cu frunze și flori, iar o ninsoare de păpădii îmi gâdila suspinile… O boare gingașă îmi mângâia obrăjiorii venită din aripile păsărilor câmpului ce parcă mă chemau la prima lecție de zbor. Tata a înțeles că-mi place și mi-a dăruit fluierașul.
-E al tău! Să înveți a cânta cu el și să simți în cântec ce ai simțit acum. Să-l păstrezi toată viața. În el e toată “muzica” copilăriei tale.
De bucurie, am luat fluierul și am început a sufla în el. Jalnic! S-au speriat toți. Barbony behăia a plâns, Vasile, cocoșul, cotcodăcea ca un tren stricat, iar Pufuleț, motanul, a zbughit-o, zburlit la păr, pe acoperiș, mieunând a sirenă de salvare.
M-am supărat pe ei și am ieșit la poartă, pe băncuță. Și dăi fluierat. Tanti Rața a țipat la mine că-i sparg geamurile. M-am uitat prin găurelele fluierului și nu era nicio piatră. Glumește, zic. Și mi-am continuat concertul.
O văd pe Zburlita venind repejor spre mine. În mână avea o cutiuță. În cutiuță era o păsărică. Abia mai sufla.
-A căzut din cer sau din pom – zice ea grijulie. Nu știu ce sau cine a lovit-o. Sărăcuța! O cheamă Nina. Așa am botezat-o. Hai, să o ajutăm!..
Zburlita îi dădea apă cu un pai și îi sufla în pene. Eu ce să fac? Îmi venea să intru în curte de neputincios ce eram. Și mi-a venit, așa deodată, să suflu și eu cu fluierul peste penele lui Nina.
Doamne!..Ce minune!..Din fluier a ieșit un cântec dumnezeiesc de puternic și înălțător, angelic și plin de culori zburătoare. Degetele mânuțelor mele mergeau singure peste găurile fluierului. Din pieptul meu curgea lumină pentru Nina.
Și zbârrrr! Nina a zburat. Priveam amândoi zborul ei. Zburlita m-a strâns de mânuță cu dor de văzduh și iubire… Din cer a căzut un sărut.
(“Lumea lui Licuță” – o cărticică pentru copilul din noi. Fragment.)
