Nu te-am iubit asa cum am crezut, nu te-am iubit niciodata, zic acum cu precizie. Nu ti-am terminat cartile. Foyer zace pe masuta de langa fereastra laolalta cu Rusinea si Furia si cartea ta. Le-am citit ca sa ma simt mai aproape de tine, sa imi pastrez intacta legatura mentala in vremea in care ai ales sa fii absent si sa taci.
Acum stiu de ce ai ales asa si nu mai pot sa te intreb nimic. Poate doar ce faci sau cum esti. Esti acolo, foarte departe de lumea mea, despartiti inevitabil si pentru totdeauna de ziduri, de carti, de oameni, de povesti si de alte lumi.
Uite, te-am lasat, intr-o noapte sa imi desfaci sufletul, bucata cu bucata. Nu e mare lucru din el, fiecaruia i-am dat cate o parte din el, pana am ramas aproape cu nimic, dar e nimicul meu si inca mai tin la el, ca nu cumva sa pier de tot. Ai ales foarte tarziu sa te intorci. Si mi-e dor de mine, dragul meu, D. F., mi-e dor de mine cea pe care ai conturat-o in acele cateva nopti.
Cate nopti au fost, cate cuvinte s-au spus, cate nu s-au spus? poti sa crezi ca inca imi mai amintesc prima ta imbratisare? Imbratisarea ta sincera si foarte veche, pe care mi-o aminteam perfect din visele mele, Imbratisarea ta si respiratia ta in fiecare dimineata. Si ochii tai larg deschisi si vesnic mirati.
Nu te-am iubit niciodata, vezi?
