Ultima amintire din cele patru anotimpuri
Am aşteptat să vină vara, însă magnolia ce mi-ai trimis-o în primăvară, s-a ofilit de dorul tău! Am aşteptat să vină toamna, însă nisipul de pe tălpile noastre, ce l-am adunat în vara visului ascuns,
June 2017
Lacrimă de dor
În zăpada dalbă, lacrimă de spin pășesc făr-de urmă... viață fără chin! Îmi ascund în tine, gândul rupt de mine, te privesc prin ochii singuraticului vânt, Noaptea mă-ngheață, visu-ți de sclipiri! viața mea a fost
Să-mi fie gândul
Aș vrea să te colind în miez de vară și să m-aplec ca spicul cu boabe de grâu să-mi fie gândul dus de un pârâu, iubita mea cu albe mâini de ceară. Să reîncep cu
Secvenţă de viaţă
Există în noi poveşti pe care nu le ştie nimeni, blazoanele din spatele cuvintelor, secvenţe trăite pe muchii de suflet, cărate în noi chiar dacă uneori atârnă al naibii de greu, zâmbim - ceea ce
Astăzi tot mai străini
Ai tăcut… Am tăcut... M-ai privit dintr-un tren Cum rămân pe-un peron de tristeţi... Un refren Se stingea-n portativ iar iubirea... în noi... Biciuită de vânt, răvăşită de ploi Rătăcesc fără ţel pe alei de
În inima-mi
Dă-mi să gust rumenă pâine, Dă-mi din strugure o boabă, Dă-mi firimituri, ca unui câine Ori dă-mi nimic; parc-aș fi roabă! Dă-mi un fulg de nea, dă-mi sărutare De vânt nebun ce în delir se-așterne
Viaţă
galopul anilor, risipă de soare, gânduri multe, râzând şi plângând, spicele ploilor aplecate-a uitare ... zâmbet al nopţilor de iubire deplină şi lacrima celor în care m-am temut, dinţii vântului sfâşiindu-mi obrazul - necuprinse dureri
Prezentului meu
Mi–ai stins amintirile-ntr-o noapte ciudată, Prea lungă, prea snoabă şi jalnică noapte. Din ochiul gândirii ai vrut să faci parte Prezentului meu din clipa uitată. M-ai dus legănată sub pomii tăcerii: Tăcerea ce zace şi
Macii
Cad petale de amurg, Flăcări vii au umplut câmpul, Lacrimi divine se scurg, Parcă sângeră pământul! Tainice văpăi aprinse Peste lume revărsate, Ard prin nentâmplate vise Cu povești înfierbântate. Sunt macii umbre de-mplinire A mugurilor
În căutarea curcubeului
Îmi ard mâinile pe frunzele aproape topite de atâta ploaie. În drumul său către castelul viselor, soarele privește înapoi prin crăpătura unui nor prea sleit de putere ca să opună rezistență. Împinge cu putere ultimele
Am auzit…
Am auzit că vrei să-ți uiți iubirea Așa crezi că-i vei pierde amintirea?! Dezbrăcând haina împreună împletită Vei găsi un nou sens, cu inima dezgolită? Fire purtate prin timpuri, vechi și noi Câte mai povestesc
orizonturi
trăiesc între un da sau nu strâng la piept degetul bolnav am uitat că nu există limite și mă întreb dacă nu cumva trăiesc într-o lume paralelă strig dar nu mă mai puteți auzi plâng
Ți-e… flori
Ţi-e iederă-nflorită-n păr, Cu-a sale albe adieri de nai, Când pielea îţi tresare-amar, Sub kimono-ul de bonsai. Ţi-e frezie de dor în palme, Cu unduiri de vals de plopi Şi-n ochii tăi sunt triste filme
Karamazovii – hotarul nestatornic al patimii
"Dostoievski ne este absolut indispensabil. (…)Acest Shakespeare al romancierilor își înzestrează personajele cu o intensitate a trăirii pe care doar operele Marelui Will au atins-o și, în plus, le face să poarte povara rușinii, un
E timpul să plâng
E timpul sa plâng. Să arunc lacrimi pentru toate clipele în care nu am avut curajul să o fac. Pentru toate momentele în care am fost dezamăgită, de viață sau de propria mea fire aberantă.