Ploaia dintre noi
Poate că mâine va ploua din nou cu stele Și buzele vor știi să cânte șoapte De câte ori ai vrea să-mi prinzi iar mâna? De câte ori să-ți cadă ploapele în noapte? Nu știu
2016
N-am
Am obosit şi-aş vrea s-adorm, Pe umărul ce pletele-ţi adapă Şi să-ţi pictez pe sâni, cuneiform, A trupului, umilă-mi pleoapă. Am obosit şi-aş vrea să-ţi spun, Când te întorci, târziu, pe-acasă, Să te aşezi cu
Pentru tine
Am luat în palmă un bulgăre de gheață. Și m-am gândit la inima ta, bucățică de răceală dureroasă. Am vrut să-l arunc, să trimit departe pumnul de sticlă ce m-a infipt înapoi în lumea sa
Ramâi
Rămâi cu mine şi aratã-mi lumea Cea necuprinsã-n cărţi şi în atlase O lume plină de lumini şi umbre De chipuri reci, ori calde şi frumoase. Rãmâi cu mine şi trage-apoi zăvorul Ca vântul care
De ce avem nevoie de povești?
Cred că toate ființele umane se nasc cu nevoia metafizică de asculta și de a spune povești. Nu putem trăi în afara cuvântului. A fi înseamna a rosti. Poveștile, literatura în general, îndulcesc condiția umană
Anotimpul iertării
Şi dacă-i toamnă prea-curată, Ca un potop de frunze-n vînt, Să ne-amintim c-am fost odată Şi ne-am iubit pe-acest pămînt. E spaţiul fără de salvare, Poţi doar orbecăi-n deşert, Nu mai e timp de vreo-ntrebare,
Atat de aproape
Mă întrebase vântul: unde ești?… iar eu, mut, continuasem să mă plimb zâmbindu-i tăcut, iar el începuse să-mi dea târcoale, ca un hoț, căutându-te mirat. Mi-a răsfirat pletele și răvășit părul, apoi, a coborât prin
inutilul telefon
ți-aș fi telefonat de dimineață să-ți spun că am să vin și-ți va fi frig că îți voi crește-n geamuri flori de gheață și că de dor am să încep să ning te-aș fi rugat
în carnea noastră
sufletele noastre s-au scurs prin porțile înserării mă lipesc de pereții reci unde nu se odihnește nimeni. alături omul stătea cu spatele rezemat simțeam cum îi cresc rădăcini asta era viața- simte vietatea ticăloasă intrată
Roșu aprins
Despre oameni, suflete și tipare. Au încercat să mă picteze. Mă vedeau doar ca pe o pânză albă. Fără defecte, fără linii, fără imperfecțiuni. Doar o bucată de pânză albă... Un film de Andra Roman.
Gând întomnat
Mă rog ades să nu-mi mai fie dor de chipul verii tale auriu, să-mi urc Golgota ploii mai uşor, pas de poem grăbit să nu-ţi mai fiu sub cerul unui cântec hăituit de păsări ce-şi
Abelard și Heloise
Dintre toate poveștile de dragoste din lumea aceasta, cea care m-a impresionat cel mai mult este povestea lui Abelard și a Heloisei. Să o surprind acum în cîteva cuvinte ar fi, din partea mea, o
Eu cred că m-am pierdut cu tine
Eu cred că m-am pierdut cu tine în felul tău copilăresc – cum bine știi – din câte sunt, așa senine, tu ești motivul meu de-a fi! eu cred că tu te-ai rătăcit cu mine
Doar ascultă
Peste zări, pe drumurile oarbe Înspre mine tot încerci să vii Dar tăcută umbra ta mă soarbe Și mă pierde vântul prin câmpii, Îmi așterni covoarele stelate Și-mi aprinzi luceferi în priviri Din viori de
Amprente
Mai știi tu când mi-ai dat cheia să intru în atriul drept și să las bucăți din mine pentru a-ți fi ție bine?