Mă rog ades să nu-mi mai fie dor
de chipul verii tale auriu,
să-mi urc Golgota ploii mai uşor,
pas de poem grăbit să nu-ţi mai fiu
sub cerul unui cântec hăituit
de păsări ce-şi vor trilul înapoi.
Mă rog mereu să prind alt răsărit
cu scânteieri de şanse pentru noi
sau să învăţ cu aripi de uitări
să zbor fărâmiţând tot ce ne-am spus
pe-o prispă de poveste când pe mări
se legănau corăbii de apus
şi-am să mă rog mereu să-ţi fie bine
deşi mi-e-atât de toamnă fără tine…
