Îngheţu-mi mușcă din oase, iar pielea mi-e tot mai străină. M-am smuls din fericire şi-am creat fantome-n nimicnicie, am dansat in ploaie desculţă, iar acum, cu haine murdare si plânsă, respir o toamnă de-agonie și-aștept
Miile de ani de evoluție ne-au învățat că tot ceea ce se aseamănă câtuși de puțin cu durerea este de neîntreprins. Orice emoție care îndrăznește să îi dea târcoale durerii, precum spaima, frica sau dubiul
El intra in camera. Vede patru oglinzi ce inconjoara un scaun. Se uita in fiecare oglinda. Un copil. Un adolescent. Un barbat in toata firea. Si un batran. Se uita lung la fiecare dintre ei.
Despre ursitoare și darurile vieții. M-am născut în lanțuri, dar am fost eliberat. Am fost vânt. Frunze uscate strivite de pereții unui spital homeopatic. Am fost viu. Am fost viu în îngrozire. Ursitoarele s-au aplecat
Există locuri pe lumea aceasta unde legile cunoscute nu mai sînt aceleași. Unde mental, după ce am fost setați cum că albul reprezintă puritate sau negrul e întuneric, devenim confuzi pentru că lucrurile – și
Dacă nu ar fi existat copilăria, m-aș fi îndoit sincer de existenta paradisului! Dar așa, păstrez în mine, din timpul aproape ireal al vârstei de copil un segment de paradis terestru. Cât de minunați sunt
Îmi înalț cerul până Departe, Până când atinge Stelele tale În veșnicie înglobate... Și clintesc în mine uitatele Timpuri de niciodată Pe care ți le-am Dăruit ca prin vis, Într-o noapte cu Lună mușcată... Ne
Mi-ai spus să nu mă mai hrănesc cu ţigări şi m-am înfometat. Mi-ai spus să nu mă mai alimentez cu ceai şi am rămas fără combustibil. Mi-ai spus să nu mai vorbesc cu stelele şi
Adevărul și frumusețea nu pot triumfa la suprafața lumii, ele sînt înălțate pe cruce și numai prin misterul răstignirii renaște roza vieții universale – o spune admirabil Berdiaev în Sensul creației. Celebrul gînditor rus, acest
Tu, fată frumoasă cu suflet de pelin, ai ars sufletul în mine, şi mi-ai pustiit munţii de mioare. Mi-ai încarunţit pădurile. Iar luna, ai facut-o să urle, ca inaintea ei lupul să pară un mieluşel.
Multe necazuri adunat-a Tăria vremurilor sure Și plânge fără de oprire jelind prin anticele turle, Îneacă frunze-nsângerate de biciul vântului tubat, Cântă prohodul unui soare ce s-a lăsat a fi uitat... E sfâșiată pe-ndelete cu
Am stiut in secunda in care am auzit zgomotul infundat din spatele meu. Am stiut ca sunt intr-o pestera. In strafundul pamanturilor. Nu stiam in schimb cum am ajuns aici. M-am intors. Nimic in spatele
De o bucată bună de vreme blocul nostru este în întuneric. A căzut lumina. Un bloc fără lumină parcă nu are ochi, parcă nu are mîini şi picioare. E complet neajutorat. Ieri seară a trecut
Adesea cam uit ce simplu-i misterul: de pe pamant cel mai frumos de privit este cerul.
Culori, culori... Ce culoare au anotimpurile? Ştim bine! Iarna e albă când este ninsă, Dar e galbenă când ne este cald În casa închisă. Primăvara vrea să devină verde, Verde ne-nceput, Pentru o viaţă în
