Sunt momente din viaţă când aş vrea că timpul să stea în loc pentru că, aşa parşiv cum este, îmi poate lua toată fericirea adunată. La fel cum mi-a dăruit-o…
Sunt clipe pe care le-aş injecta în vene pentru a fi sigură că va curge prin mine toată intensitatea cu care le-am trăit ,pentru tot restul vieţii… Aşa sunt şi amintirile mele cu tine.
Ai deschis o uşa în drumul tău şi o poartă către mine. Am cerut voie să intru dincolo de ea, pentru că deşi deschisă, uşa sufletului tău era încă ferecată cu lanţuri groase şi lacăte multe.
Mi-a fost teamă, putea să îmi fie frig ,putea să mă doară, însă puternică, aşa cum sunt, am ales sa merg înainte. Şi am găsit o inima curată, un om bun, un trecut plin, un suflet pecetluit de dureri ascunse însă avid de iubire… Şi m-am apucat de făcut curat prin cotloanele inimii tale, de pansat răni adânci, aşa cum m-am priceput eu mai bine.
Iar apoi m-am pus pe iubit. Cu toată fiinţa mea, cu fiecare neuron al minţii mele, cu fiecare cămăruţă a inimii mele, cu fiecare respiraţie a sufletului meu.
Şi am adunat lângă tine parfum de mai şi căldura zilelor de vară şi te-am iubit leneş, pe ploaie de toamnă şi am simţit mirosul iernii şi albul zăpezii din ziua de azi. Şi am gustat lângă tine vin de iubire şi dragoste nebună şi parfum de bărbat adorat.
Îţi mulţumesc suflet drag… acum sunt cea mai frumoasă femeie, ai fost cel mai frumos bărbat.
Să nu uiţi în drumul tău să te iubeşti, să fii blând şi bun, daruieste din tine – doar asa poti fi fericit indiferent ce va vrea viaţa cu tine.
Unii spun că la despărţire nu mai au ce să îşi spună… depinde de cum şi cât şi pe cine ai iubit.
Eu… te las să pleci acum, pentru că ţi-am făcut deja cunoştinţă cu… TINE.
