Îți stau pe tâmpla caldă cuminte când mă dormi,
Miroase-a smirnă veche și-a zid de mănăstire,
Se gudură salcâmii la tine în privire,
Și mi se face noapte, și mi se face somn.
E-o liniște de stradă pavată cu regrete,
Care-și așteaptă pașii plecați în căutare,
Și îți așezi o mână pe locul care doare,
Lovindu-te în grabă cu capul de perete.
Și mă cuprinzi în brațe și te cuprind în gânduri,
Iar somnul nu mă lasă să te privesc așa,
Și parcă-mi spui de tine și parcă-mi spui ceva,
De prin povești cu lacrimi uitate printre rânduri.
Din când în când te-asiguri că toate-mi sunt ușoare,
Că toate-mi sunt acasă, că toate-mi sunt aici,
Și somnul mă răsfață în zbor de licurici,
Iar mâna ta mi-e pernă, și-i bine, și-i răcoare.
Mă-ntorc spre tine iară și mă respiri cu ochii,
Închiși ca pentr-o viață trăită sub pământ,
Și mi se face ploaie, și mi se face vânt,
Și mă foșnesc de frunze, și mă înalț cu plopii.
Și mă gândesc la tine ca și cum ai pleca,
Nici nu mai știu de mintea refuză să m-asculte,
Îmi trec prin suflet zboruri cu vrute și nevrute,
Răspunsuri nerostite lăsate-n urma ta.
Fereastra larg deschisă lovește în tăcere,
Strivind un rest de teamă zvârlită către cer,
Legată dinainte cu lanțuri mari de fier,
Și tainic ferecată cu lacrimi de durere.
Te regăsesc în versuri, mă regăsești în gând,
Apoi îmi caut locul care miroase-a tine,
Și mă cuprind cu totul, și te cuprinzi cu mine,
De parcă-s toate scrise ca pe un ultim rând.
