Poezie

Cel mai frumos în viață e să iubești Să prinzi aripi când doi ochi privești Să lași inimile să-și cânte melodia Pe ritmul bătăilor ce le scrie poezia. Să simți cum în privirea lui renaști 

citeşte-mă până la capătul poveştii, până la capătul tăcerii şi-napoi, citeşte-mă prin aer vechi cu voce tare ca să-nţelegem tâlcul amândoi. îndeasă-ţi cerul în urechi şi-mi cântă silabe despre ceaţă şi iertări, citeşte-mă-n nesaţ, fără 

Hai să vină primăvara și-om găsi poteci cumva, și-om găsi și alinarea dinspre noi de undeva, hai să vină soare iar - mult prea multa iarnă e, hai să facem dar din dar și-un mănunchi 

Și-arată apusul surâsu-n ferestre... În cuiburi se-adună și păsări și pui. În aula ierbii se-agită orchestre de greieri ce nu-și pun arcușul în cui. Mă cheamă vioara să cânt și pe mine... Sub cearcănul lunii, 

Vand clipe pierdute la ruleta nepriceperii. Sunt pline cu iubire nealocata. Au fost cernute prin sită de stropi de ploaie și purificate cu prima rază de soare a primăverii. Folosite în slujba binelui, au spațiu 

De sub frunze şi zăpadă Au ieşit iar ca să vadă Lumea ce le înconjoară Florile de primăvară. Săbii scurte de brânduşe Străpung stratul gros de frunze, Ghioceii se strecoară Grabnic, înspre soare ─ afară. 

Un fir nevăzut între noi, ce ne leagă și oricât aş vrea să-l deznod n-am să pot. Nu-s eu fără tine şi nu mi-e întreagă fiinţa, cuprinsul şi nu sunt un tot. Te-aştept în secundă, 

Eram îmbrăcată doar cu inima ta pe umărul stâng, iar pe umărul drept îmi purtam păcatele de iertat. Cine să-nțeleagă de ce ai plecat? Cine? Câteodată m-apucă să-ţi scriu în semnul infinitului, Să-ţi scriu la 

Mai bine uită-mă când te gândeşti la mine Şi lasă-ţi amintirile la uşa cea închisă, Ca să îţi fie în sfârşit,.. mai bine, Când nici o crimă încă, nu-i comisă. Mai bine uită-mă, când te 

de-atâtea furtuni copacii cocoșați par clopote palmele-n vânt desenează poteci șuieră vocile cerului la ușa podului casei se așteaptă un fulger să nască snopi aurii pe întinderea albastră fetițele pădurarului s-au rătăcit au făcut un 

Chiar dacă nu vrei să accepți Zborul păsării ce astăzi pleacă Îți cere doar o iarnă să aștepți La primăvară are să se-ntoarcă. Chiar dacă nu știu de ce ai ales Petale să scuturi din 

Numai tu... ți-ai imaginat Marea, O splendoare divină... Și-ai prefăcut Zarea, Într-o pepinieră de vină. Tu... mi-ai aruncat, astă-noapte, iubirea într-un hău? Și-ai privit Destinul făr’ de Dumnezeu? M-ai închis, în final, asemeneni unui lehău, 

A căzut zăpadă albă, Rece, pură, ca o salbă. Peste case, munţi, poteci Stai la geam şi o petreci. Ea se-aşează liniştită, Dacă vântul n-o agită, Şi o duce într-o dună, Chiar acolo-n drum s-o