Chiar şi-ntre lumi, cu gându-s tot la tine. Ce dacă-n juru-mi umbrele roiesc și zdrenţuiesc seninul pe coline. Cu un surâs prăpăstii îmblânzesc și-mi leg de vântul stărilor o clipă care-nspre cerul tău mă va
E noapte încruntată și lună-i afară, Surâsul mi-e dulce și gura amară. Din streșini picură lacrimi de spre ușă În vatr-a rămas doar scrum și cenușă. Doar candela inimii ține cuminte Aroma iubirii necuprinsă-n cuvinte.
La sud de iarnă zace primăvara Şi iarba, chinuită, fierbe de atâta dor, Când aprig, Soarele a topit povara, Ce îl ţinea departe de al său odor. Spre nord, e mare agitaţie în aer, Când
Pentru zile cand stii ca tacerea transmite mai mult si mai cuprinzator decat tot ce ar putea face toate cuvintele din lume. Azi 1, maine 2, 3 si apoi infinitul 8 , ce te face
Se asezasera in asfintit, pe la ferestre amintiri, Eram si trist si obosit, prin suflet naluceau iubiri. Parea, dupa perdeaua trasa, ca soarele a disparut Si inima sarea ca arsa, de doruri cate a avut.
În căsuţa ei, micuţă dintr-o margine de lume toarcea lână o măicuţă necăjită... De-al ei nume hărnicia se legase dar în suflet avea spini fiindcă-o boală-i măcinase odoraşul... Prin străini leac a căutat întruna. Nicăieri
Cel mai frumos în viață e să iubești Să prinzi aripi când doi ochi privești Să lași inimile să-și cânte melodia Pe ritmul bătăilor ce le scrie poezia. Să simți cum în privirea lui renaști
citeşte-mă până la capătul poveştii, până la capătul tăcerii şi-napoi, citeşte-mă prin aer vechi cu voce tare ca să-nţelegem tâlcul amândoi. îndeasă-ţi cerul în urechi şi-mi cântă silabe despre ceaţă şi iertări, citeşte-mă-n nesaţ, fără
Hai să vină primăvara și-om găsi poteci cumva, și-om găsi și alinarea dinspre noi de undeva, hai să vină soare iar - mult prea multa iarnă e, hai să facem dar din dar și-un mănunchi
Și-arată apusul surâsu-n ferestre... În cuiburi se-adună și păsări și pui. În aula ierbii se-agită orchestre de greieri ce nu-și pun arcușul în cui. Mă cheamă vioara să cânt și pe mine... Sub cearcănul lunii,
Vand clipe pierdute la ruleta nepriceperii. Sunt pline cu iubire nealocata. Au fost cernute prin sită de stropi de ploaie și purificate cu prima rază de soare a primăverii. Folosite în slujba binelui, au spațiu
lasă-mă să curg prin nervura sufletului ce freamătă brazii ochilor mari şi adânci să-ţi aud tare bătăile inimii şi gândul că ai să râzi şi-ai să-mi aduci ofrandă trupul cu miros de nuci în înserarea
De sub frunze şi zăpadă Au ieşit iar ca să vadă Lumea ce le înconjoară Florile de primăvară. Săbii scurte de brânduşe Străpung stratul gros de frunze, Ghioceii se strecoară Grabnic, înspre soare ─ afară.
Un fir nevăzut între noi, ce ne leagă și oricât aş vrea să-l deznod n-am să pot. Nu-s eu fără tine şi nu mi-e întreagă fiinţa, cuprinsul şi nu sunt un tot. Te-aştept în secundă,
Eram îmbrăcată doar cu inima ta pe umărul stâng, iar pe umărul drept îmi purtam păcatele de iertat. Cine să-nțeleagă de ce ai plecat? Cine? Câteodată m-apucă să-ţi scriu în semnul infinitului, Să-ţi scriu la