Se asezasera in asfintit, pe la ferestre amintiri,
Eram si trist si obosit, prin suflet naluceau iubiri.
Parea, dupa perdeaua trasa, ca soarele a disparut
Si inima sarea ca arsa, de doruri cate a avut.
Mi-as fi dorit cu un burete, sa fac ceva nemaifacut,
Sa sterg o viata de regrete si sa o iau de la-nceput.
Se numarau pe bolta stele cu aurita incantare
Si imi doream sa fiu cu ele, sa stralucesc din departare.
Cununa de petale albe, voiam sa fie viata mea
Si sa adun din zile salbe, de diamante sau de peruzea.
Am rascolit intreaga viata, sperand c-am sa gasesc macar,
O lamurire la prefata, dar totul, totul e-n zadar.
Am hotarat apoi cuminte, ca a trai e fericire
Si daca te ranesti, te minte! Invita-ti viata la traire!
Da!
Viata asta e o filozofie complexa.
Nu cred ca exista fericire, poate doar idealuri si dezamagiri.
Stii tu ce stii!