Și-arată apusul surâsu-n ferestre…
În cuiburi se-adună și păsări și pui.
În aula ierbii se-agită orchestre
de greieri ce nu-și pun arcușul în cui.
Mă cheamă vioara să cânt și pe mine…
Sub cearcănul lunii, fac mâna căuș
și-o las pentru-o vreme s-alerge pe strune,
să pună diezii de vis sub arcuș,
s-alăture note înalte, vivace,
să sară din terțe în terțe vibrând
și chiar de cadența mi-e încă stângace
din astă risipă nu sar niciun rând…
Și-arată-n ferestre surâsu-nserarea…
Din gheme povești se deșiră… Eu cânt
sub cearcănul lunii cu toată ardoarea
lăsându-mi și plete și gânduri în vânt…
