Poezie

Eu sunt o fiică, Tu, părinte plecat. Eu, o iubită, Tu, cel căutat. Eu sunt o mamă, Tu, fiul mult aşteptat. Eu sunt un prieten loial, Tu, poate un ideal. Eu, sunt o floare de 

Îmi prind aripile-ntru zbor Să-mi cern dorința peste poate, Povești îmi spun pătrunzător Să-mi lecui rana unui dor Ce-adapă dubii printre șoapte. Licăr de stea-mi lucește nins De întrebări ce cresc prin gânduri, Sub ploi 

Te văd acum, ești peste înălțimi Te văd cu ochii pironiți în sus Din vârf mă vezi, iubite zi-mi? De jos un „te iubesc” mi-ai spus Te văd cum văd un vultur-leu Cu ochii mei 

Pot să creez multe lucruri Din amintiri despre tine: De pildă litere pe care Să le înțelegi numai tu, Sau povești cântate Pe optimi sparte În stele... Pot să arcuiesc bolți De hârtie pe care 

Intuneric s-asterne peste noi, Se simt ale inimilor batai Te ating usor pe ai tai umeri goi, Salbatici, ochii-mi de vapai. Cu buze tremurande iti soptesc Te strang in brate atat de tare, Iti spun 

Acasă-i unde mama este, Unde trăiești ca-ntr-o poveste. Unde păsările te cunosc, Unde totul are-un rost. Acasă-i cerul de furtună, Acel petec de unde tună. De unde soarele răsare, Acolo totul un rost are. Acasă-i 

Nu vreau sa te pastrez doar in cuvinte, Sa fii ascuns in tinerea de minte Caci stiu sa te gasesc nu doar in gand. Nu vreau sa ratacesc al tau cuvant... Tot timpul strans, agonisit 

Ai zeci de motive și azi să zâmbești și primul din toate e-acela că EȘTI, că poți să-ți duci mâna la frunte, să-i ștergi broboanele grele, că-auzi și că mergi, că poți să vezi cerul 

Sunt inimi ce se leagă pe viață Țesând în jurul lor al iubirii inel Roșii ca focul acele fire de ață Se contopesc, nu știi... care-i ea, care-i el. Nu știi nici într-un fir de 

Ce liniște în mine s-a făcut când iederi brațele le-ai prefăcut și între ele trupul mi-ai cuprins... Furtunile, cu toate-n gând s-au stins, s-a făcut vară-n suflet dintr-o dată și lumea a fost iarăși a 

Când te trezești, în fiecare dimineață, prima privire îți este către cer. Te pregătești să-ți vezi de viață, după cum îți arată el. De-i cer senin, senină îți e ziua, iar ochii tăi senini, la 

Văzu-tu-m-ai desculț întâia oară Pe muguri roși de dor călcând străin Și-atunci ai înțeles c-o să te doară, Prea infinitul meu, al meu sprijin! Văzu-tu-m-ai desculț întâia oară Călcâiele-mi călcând cu dor nestins În legăturile 

De ce plânge cerul? E atât de frumos în simplitatea lui... Îşi varsă lacrimile în guri căscate de pământ stropind pleoapele ochilor mei miraţi , braţele mele ramuri împletite şuviţe în clipe ce se prăbuşesc 

Țurțuri au bătut la geam Anotimp de bucurie. Zbor de dor și poezie Am lăsat timid să-i scrie Moșului ce vis aveam. Fulgi de zâmbete și dansuri Mi-au pictat voios prea visul Coborându-mi paradisul Clipelor 

Sunt picături din umbrele tăcerii, Ce-au strâns necufundate depărtări Si s-au legat prin gânduri cu speranţa, In asteptarea unei cuvântări.