Poezie

Mi-ai zis o dată, Doamne, că-mi trebuie-nțelepciune Și m-ai trimis apoi în lume s-o găsesc Dar nu cu carul- ai făcut mențiunea, Ci bob cu bob, trudind am s-o-ntâlnesc Și-aș-am plecat la drum cu sacu-n 

Un răsărit pe un întins de ape... Cimitir de ape? Naufragiaţii se pierd pe valurile uneori, furtunoase. Eşti aşezat între virgule, undeva la capăt. Mereu îţi găseşti unul ca să poţi trece mai departe. O 

Prea mult mi-ai pășit cu bocancii pin suflet Lăsându-mi urme de om grăbit Ai deschis alei nevrute cu-al tău umblet Și trandafiri, călcând nervos, tu mi-ai strivit Azi torn asfalt încins pe-a tale urme Fereastră-mi 

Cum am ajuns aici Nu știu ... Nu știm Nici că se pasă Important e că am ajuns Undeva Departe Pe o plajă scăldată în rouă cărămizie Unde se scaldă bătrânii liniștiți În apa rece 

Urăște-mă când pleci fără tăgadă, Din basmul nostru cel perfid Și lasă gândurile încet să-ți cadă, Pe lacrima ce-ți e rănită într-un rid. Mai uită-te incă o dată la cutremur, Când pleci, cu toată amintirea 

ce poartă către o lume cunoscută Bogate-n trăiri, atingeri tandre și sărută Sunt ciripit, aripi și picături de rouă Ca pe-o adiere caldă și lună nouă Ajungi să le simți... Întreg ținutul le e cântec 

Zi de zi tânjim prin vis Sa simțim ca-n paradis Aripi in zbor plutesc domol Catre al inimii meu dor! Cuvinte sfinte pecetuiesc uitarea A ceea ce ar fi fost cândva sa fie Era o 

În cadrul ultimei dezbateri televizate nu s-a declarat nimic în legătură cu intrarea în iarnă a poetului. La fel au procedat agențiile de știri și institutele de sondare a opiniei publice, care n-au spus nimic 

Suspine prin ger zburând urgisite În cele patru zări nins-hămesite Duc cu ele gânduri împietrite Care se sparg de ziduri şi case adormite! Spre zarea de est - gândul de dor Plin de jarul unui 

Ghiocel albit de nea, cu pleoapa deschisă spre lumină, scoţi căpşorul de sub plapuma iernii şi flirtezi cu primăvara. Pe tâmple ţi se vede sărutul ninsorilor. Urmele paşilor tăi păstrează copilăria. C-un surâs pictat de 

În ape cântecul e răsturnat Pe un pervaz ard trandafirii mamei Privind tabloul cu senin pictat Ce năpădește marginile ramei Un trubadur aleargă o fecioară Cu dragostea din pieptu—i s—o răpună Dar fata se ascunde—a 

În ochiul care doare de dorinţe plânse Şi-n oase port albul iernilor neninse . Pe umeri duc ţipătul păsării de gheaţă , Paşii mi s-au încurcat în azi , Să-i pun în ordinea de mâine 

Dimineţi risipite din boabe de rouă sunt oamenii, înfloresc odată cu razele de soare, îşi plăsmuiesc universuri, îşi deschid porţile sufletului, pictând în vise mirări şi povestind amintiri mai târziu. După-amiezi de treceri în zbor 

Visul amirosind a tămâioară Plutește dincolo de anotimpuri, În serenada florilor de primăvară – Parfum de cer ascuns-n gânduri, Ghiocel ce-ai răsărit fără veste – Lacrimă înghețată de dor!... Tot spui a sufletului tristă poveste: 

mi-e dor de tine, mamă, ca de-o ploaie când arse-n secetă câmpiile se zbat, ca de-o lumină albă-n noaptea tristă în care îngeri arşi în iarbă cad. mi-e dor etern, mi-e dor amar, mi-e doru-ntreg