Departe de oameni,trepte de tăcere urc, Mă atrage nerostitul în depărtarea neştiutului mâine. Dansez cu patimă pe cadranul timpului, Tălpile mele îmbrăţişează ora ruptă pe jumătate. Pe tâmple mi se prelinge o lacrimă de zeu,
Cuvintele știrbe mă mușcă de limbă - Au gust de sare îngerii? "Du-te!" mi-a zis, nu-mi e bine! Mi-a obosit cuiul din palme, n-am cum să-ți mai fiu cruce Hai du-te cât nu-ți e prea
Printre toti, libertin in gandiri Hranitor de prezent prin lumina Azi invat sa renasc amintiri Si ma joc inocent, fara vina Niste umbre, culcate pe spate Se arata mirate - sunt rece! Ma privesc, ma-ndeamna
Fărâmă de lumină, desăvârșit creată, nădejde omenirii, spre slavă i-ai fost dată, împodobită-n taină cu a nunții cunună, care unește cerul și pământul mână în mână. Născând eternitate prin jertfa ta divină, Tu faci iubirea
Ce-i în al tău gând, viață Când îmi luminezi fața Dimineața Când sângele îmi plimbi prin vene Uneori în clocot, alteori alene Sau când tragi o perdea de ceață de nu mai văd florile din
Problema nu se referă la locație, poziția stelelor, putere de aspirație, sau încadrarea într-unul din sisteme, ci la cel care, trăind atâtea dileme, de viață nu mai are vreme, fiindu-i mai comod să se-nroleze în
Urăște-mă când pleci fără tăgadă, Din basmul nostru cel perfid Și lasă gândurile încet să-ți cadă, Pe lacrima ce-ți e rănită într-un rid. Mai uită-te incă o dată la cutremur, Când pleci, cu toată amintirea
Tu, ești o poezie. Îmi plac mult versurile tale albe, Rimele tale mă fac să roșesc. Povestea ta este cea mai frumoasă Din Univers, scrisă vers cu vers. Metaforele mă fac Să plutesc pe un
În nopțile ce vor urma De-atâta dor voi suspina Şi voi aprinde candela Rugându-mă la umbra ta. În nopțile ce vor veni De-atâta dor m-oi chinui Iar gândul mă va urgisi Căci tu nu eṣti
Noi ne respirăm unul pe altul- prin ochi și prin buze, în altarul ce ne desăvârșește, golindu-ne de cuvinte. Astfel, devenim tăcere, ca o enigmă pierdută între o mângâiere și alta, căci e prea mult
Unde fugim noi, umbre de timp ? Firave, purtate in temple astrale Un vant adie din neantul rece Inghetand al meu suflet pierdut Si vad kilometrii in coridoare Biblioteci suspendate de intrebari Se aude sarutul
Începusem să—mi aud sângele Cum se—ntorcea de la picioare Înjunghiat în spate de drumuri Și—ngreunat de vorbele—topoare Am vrut să ridic de pe masă ceasul Dar nici nu l—am putut clinti Lipit de pânza școlarului
Am cules astăzi ultimele flori albastre, creşteau în mine ca o presimțire. După obiceiul pământului le-am transformat in cuvinte. Ca într-o alveolă de schimnic cobor în poezia mea câteodată ca şi când aş urca. Uneori
Azi, e despre cine ești, Despre cum poți să pășești; Cum strângi tot ce risipești Ca să știi să te găsești. Amintiri ce-ai izbăvit, Te-au lăsat să fii aici; Și-ai știut să vrei să cazi,
Suntem două raze de Soare. Când strălucești tu și mă luminezi pe mine, Când strălucesc eu și te încălzesc pe tine, Ne căutăm lumina unul altuia, în fiecare aură, Străbatem norii alergând după iubire în
