Departe de oameni,trepte de tăcere urc,
Mă atrage nerostitul în depărtarea neştiutului mâine.
Dansez cu patimă pe cadranul timpului,
Tălpile mele îmbrăţişează ora ruptă pe jumătate.
Pe tâmple mi se prelinge o lacrimă de zeu,
O iau în palme şi mi-o pun pandantiv
Legată cu o eşarfă verde la gâtul gândului.
Pe cel mai înalt vârf din mine mă opresc
Şi mănânc vată de zahăr roz pe un băţ invizibil
Şi mă fac vinovată de câte ori privesc curcubeul
Ce pe furiş l-am strecurat în sân.
Ce zi este astăzi ? Dar,ce mai contează…
În jocul visului frământ lutul vremii.
