Nelinişte marină… Valuri peste valuri!
Prin fiecare vers ni se conturează călătoria,
oglindă de ape nemărginite,
secunde galopante încăpăţânate
să treacă într-un ritm incredibil.
Treci prin poarta
unui timp mitic al începutului,
respiri clipele magice
trăite împreună,
reflexiile unui foc imens
prin care culorile noastre
se contopesc mai mult ca perfect.
În drumul spre stele, cheia înţelegerii
– un sfârşit pentru tot, sfârşitul amintirilor -,
dincolo vor exista amintiri confirmate.
În umbră te-ai ascuns.
Când imaginile se sting
ceva mult mai profund dispare.
Ce am eu, tu, cu adevărat, în viaţă?
Ce este moartea? Un final a tot ce avem
sau tot ce a ajuns la capăt? Asta e tot?
Da, cea care goleşte
sursa şi creatorul imaginilor!
Viaţa şi moartea merg împreună,
alături de ele ne continuăm drumul.
În clipele de lumină rămân amintirile.
– Nu lăsa valurile mării să ne separe!
O respiraţie, doar,
un fluviu nesfârşit în tăcerea atemporală!
Ai mâncat dude. Mai ai, încă, pe degete,
sângele viu din ele
şi, inevitabil, memoria lor!
Da, acea culoare ce curge în noi,
abia în clipa despărţirii
vom cunoaşte adevărata profunzime.
Aşa se întâmplă mereu
şi totul se sfârşeste aşa cum a început,
cu promisiunea libertăţii visului
şi împlinirea lui. Trăim aşa cum am visat.
23 august 2013
din volumul de poezii “Cerul din inima mea”
Editura Eurostampa, Timisoara, 2017
