Să nu mai bântui moartea

Eu te pândesc de-acolo
din vise destrămate
în pânza de păianjen
am stele încurcate

dar prăfuite clipe
atârnă-n țesătura
din care țipă rana
și-mi sângerează gura

pe clopotul vestirii
stau la odihnă îngeri
ce iscodesc pământul
și duc în ceruri plângeri

prin fața casei mele
se tot perindă umbre
cu pelerine negre
și chipurile sumbre

și nu găsesc cuțitul
de-argint, să rup blestemul
să le înnec în râul
din care-mi bea poemul

născându-le lumină
cuvântul să mi-l mântui
să nu mai bântui moartea
ci liniștea s-o bântui

bantui

Ne bucurăm pentru că ne citești. Webcultura există cu ajutorul donațiilor cititorilor săi.
Ne poți susține prin intermediul unui abonament lunar

sau prin intermediul unei donații.

Mulțumim.

Emilia Amariei

Emilia Amariei De același autor

Pentru a publica în cadrul Cenaclului WebCultura trimite-ne textul tău prin intermediul acestui formular. Și, nu în ultimul rând, te rugăm să citești și cele câteva rânduri scrise aici. Important: autorii care au publicat deja cel puțin trei creații în paginile Cenaclului și doresc pagini de autor sunt rugați să ne contacteze prin intermediul aceluiași formular.

Recomandări

Adaugă comentariu