Iar ploaia mă-ntreabă de tine,
iar nu ştiu să-i spun unde eşti…
De-o vreme, pe drumuri străine
cu paşi de furtuni rătăceşti.
Îmi ţii dimineaţa aprinsă
c-un zâmbet, cândva auriu
dar noaptea sunt tot mai convinsă
că-n braţe îmi creşte-un pustiu.
Mă-ntreabă iar ploaia de tine,
să-i spun iar nu ştiu unde eşti,
de-ţi mâni murgii şansei spre mine
sau tot mai departe-i goneşti.
Aprinsă îmi ţii aşteptarea
cu-acelaşi surâs auriu
dar când mă ajunge-nserarea
în braţe-s cu-acelaşi pustiu…
