Ca niciodată azi mi-e dor de tine
Şi-atât de mult aş vrea să îmi opresc
Pământu-n loc ca să-ţi întorci spre mine
Vâltorile ce nu îmi mai şoptesc
Niciun poem… Azi doare rău tăcerea
Iar depărtarea…doare şi mai mult…
Mă învelesc oftând în adierea
Unei speranţe şi încerc s-ascult
Glasul furtunii înteţite-n rânduri
De tunete, de fulgere, de ploi
Ce vrea să-mi pună ordine în gânduri…
Ca niciodată îmi e dor de „noi”
Şi îmi e noapte… Şi îmi e-ntomnare…
Şi îmi e tot mai teamă de sfârşit
C-abia se ţine umbra-mi pe picioare
Sub ploile ce cad necontenit…
