vara pleacă, eu plec,
şi tu treci, toate trec,
şi mă vindec de mine rătăcită prin noi,
clipa curge şi nimeni nu ne-o dă înapoi.
ca-ntr-o gară din care niciun tren nu mai pleacă
pe peronul pustiu ceaţa cade buimacă,
spaima-mi biciuie gândul când mă duc şi mă pierd
pe sub gârbove-atingeri nu mai ştiu să dezmierd,
nu mai ştiu din surâsuri curcubeie să-ţi fac
şi mă simt sărăcită când te las mai sărac,
nu găsesc desluşire, nu găsesc niciun sens,
trenul verii plecând de pe mine te-a şters,
de pe tine m-a şters ca pe-un strigăt uitat
gâfâind dinspre ieri pe-un tărâm îngheţat
iar în urmă rămân urme pline de scrum
și o lume de vrajă risipită pe drum.
vara-i dusă, eu plec,
şi tu-mi treci… toate trec.