Te uită-n noi cum iarnă-i la fereastră
Lucind zăpezi pe-nsenintate gânduri
Este greșit să ningă-n sinea noastră
Când verile târzii s-au pus în rânduri.
E timp de râs, nu-i vreme de-amorțeală
Să ies să mă culeg de orișiunde
Din struguri dulci să storc acum urzeală
În care viața-mi șubredă se-ascunde
Eu nu te las prin colțuri să-mi faci umbră
Chiar de sunt orb, tu, fericire mută!
Să stai te las, dar totuși ești prea sumbră
Prea tristă ieri și astăzi prea tăcută.
