Ai zeci de motive și azi să zâmbești
și primul din toate e-acela că EȘTI,
că poți să-ți duci mâna la frunte, să-i ștergi
broboanele grele, că-auzi și că mergi,
că poți să vezi cerul cum scutură ploi
și pune seninu-ntr-o clipă-napoi…
Nu sta încruntat… Nu lăsa să se-adune
în tine mormane de umbră și dune
de negre neliniști… Ți-i clipă-ntâmplarea…
Zâmbește și lasă doar mărilor sarea
s-o-ntindă pe-obrajii de apă, s-o scrie
în rânduri de zbucium pe-a lumii hârtie.
Ai zeci de motive, mă crede… Zâmbește!
Un chip luminat de-un surâs strălucește…