mai spune-mi de tine, mai spune-mi de noi,
de sunetul ploii colindându-ţi tristeţea,
mai spune-mi, iubite, de nopţile-n care
o şoapă rănită mă tot cheamă-napoi.
şi uită de ziduri o clipă, un ceas!
ninsoarea s-acopere praful uitării …
mai spune-mi de tine … e tot mai târziu
să-mi şterg despărţirea strivită sub pas.
iar dacă mă afli prin liniştea beată,
mâhnită-n pustiuri cernute în gând,
cu ochii adânc deschişi spre-nlăuntru
mai spune-mi povestea frumoasă o dată!
când dorul se scutură-n toate nebun
şi parcă ne doare-nrobirea-n destin,
mai spune-mi, mai spune-mi, mai spune-mi de tine!
să-mi fie mătasea cuvântului tău, rămas bun.
Nina Tărchilă
Facebook | De același autor
Sufletul meu respiră prin cuvânt. Așa își traduce emoțiile cât să le înțeleagă și ceilalți, așa spune povești despre lumina și întunericul din el, despre viața asta trăită parcă între oglinzi paralele, ca într-un puzzle fără sfârşit. Dar cuvântul e doar povestea emoției - înaintea lui este întotdeauna bătaia aia in plus a inimii. Și totul este să o auzi atunci când se-ntâmplă cât să ai ce povesti!