O campanie de advertising deșteaptă.
Pentru a “răspândi dragostea față de Coca-Cola”, filiala singaporeză a Ogilvy & Mather a amplasat în campusul Universității Naționale o serie de automate de băuturi răcoritoare care, în loc de cunoscutul logo, poartă doar înscrisul “Îmbrățișează-mă”. Pentru că aceasta este și ideea: automatele sunt astfel concepute încât simt atunci când sunt îmbrățișate și, în schimbul acestei dovezi de afecțiune, livrează o cutie de Coca-Cola. Și, da, automatele, sunt construite pentru a nu primi bani, ci doar îmbrățișări.
“Fie că îmbrăţişați automatul în realitate sau fie că vedeți online cum este îmbrățișat, scopul nostru este același: acela de a oferi un zâmbet și de a crea o conexiune emoțională.”
O campanie care s-a bucurat de succes și care urmează să fie implementată și în alte țări asiatice.
(via Forbes)