E vremea…

E vremea…
E vremea-n care basmul coboară pe pământ Și vise șugubețe prind viață-n întâmplare, E timpu'-n care negrul își sapă-adânc mormânt, Iar albul luminos se scaldă-ntre hotare. Ocean de gheață-i cerul, granit neșlefuit, Pe care un 

Mereu

Mereu
Vânam răsăritul... Din arcul privirii săgeţi somnoroase tot timpul zburau. Presam flori de rouă-n albumu-amintirii când paşi de speranţă mai des se scriau pe drumul spre mare... Cu vechi alteraţii vibram pe coline de zbucium 

Tu…

Tu…
Chiar ai trezit fără să ştii în mine cu-n zâmbet hergheliile de gând ce rătăcesc şi-acum prin zări străine, cu vântu-n coame, viu şi galopând în căutarea unei albe file pe care să-şi aştearnă-nspre apus 

Make-up de toamna

Make-up de toamna
Ai buzele sculptate-n ruj, pe-o boltă, Dintr-o capelă părăsită-n nori, Când asfinţitul se aşterne în recoltă Printre-a butucilor, erotice orori. Şi ochii ţi-i iţeşti timid prin pâclă verde, Ce se înaltã dintr-un biet Cezanne, Când 
1 2 3 4 5 6 72